Optimism

Craciunul, apoi Anul Nou! Si, in sfarsit primavara! Cu optimism de data asta...cu multe opriri, si cu inceputuri. Cu zambete si fulgi care se topesc din mers, fulgii, nu zambetele. Cu poezie, pentru ca eu mereu scriu in proza. Cu soare, pentru ca sunt-niste grade afara. Dincolo de nori, pentru ca asta ascult, cateva artificii. Si lumini. Si lumina. Fluturi care traiesc mai mult de o zi si scrieri care inca se mai citesc. Cu pahare mereu pline, sau din nou umplute. Cu zile cu miros de tei dupa ploi scurte de vara si gust de inghetata de ciocolata. Cu oboseala bine-meritata si ochi mai stralucitori. Cu dorinte si fara nicio "peau de chagrin". Cu mult alb, sau, dupa preferinte, cu violet. Si cu parfum de cafea dimineata. O dimineata mai spre pranz...Si cu multa muzica si astre care sa se alinieze in pozitia perfecta pentru toate acestea!

Iubire far'de sfarsit

"Dragostea e oarba iar casnicia iti reda vederea" spune o vorba din popor. Nu conteaza care popor. Ce nu inteleg este insa cum dupa o convietuire de 5 ani, in care am aflat tipul amantei (femeia frumoasa si desteapta), bautura preferata (whisky-ul), refrenul preferat (mogulu'), cartea preferata (aceeasi a aceluiasi Cartarescu), vederea tot nu a fost redata mai multor milioane de persoane in deplinatatea (?!?) facultatilor mentale, ca doar de asta au drept de vot. Iubire mare, aici si peste hotare. Pacat de sirenele abandonate, poate le era si lor dor, dar lui nu ii e deloc dor de duca. Asa ca mana la treaba...sau mai bine mainile la vot...la oricate maini, ca asa se fac sutimile si asa isi arata el, poporul dragostea netarmuita, chit ca ea ar trebui sa dureze 3 ani. Au mai fost si prelungiri, dar la penalty ar fi trebuit sa plece. Mai sta o tura insa. Ca asa e in amor. Unul da si celalalt ia. De toate, dar numai pentru ai lui.

Tara cui?

Unbelievable!Incroyable!Increible! In ce tara traiesc! Cateva (multe) milioane de oameni au iesit din casa pentru a pune stampila pe un neprihanit! Un incoruptibil! Unul care promitea tepe in piete hotilor si mafiotilor si le dorea sa traiasca bine celorlalti. Unul cu mai multe case(de explicat a lor provenienta) decat Nastase, cu doua fiice care au demonstrat ce inseamna succesurile in viata (ghilimelele nu mai sunt necesare, pentru ca deja expresia a intrat in folclor). Nimic nu a contat. Dar de ce ma mir? Doar asta e tara cu mii de sticle de plastic aruncate in parcuri, rauri, autobuze. E tara lu "este multe" si multi... E tara in care dascalii mor de foame iar regii asfaltului nu sunt nevoiti sa faca trotuarul. Cel mult vreo (B)ordura! E tara care ramane incet, dar sigur fara medici; e tara cefei de porc si a spritului. E tara autostrazilor neterminate dar inaugurate. "Votez cu Base, e baiat de viata, bea, danseaza" spunea o minoritara(?!?) florareasa intr-un reportaj. E tara cu o speranta de viata foarte mica. Foarte bine! La ce sa se consume atata oxigen al acestei planete???

Unirea

Nu este vorba de unirea fortelor de stanga cu fortele de dreapta, totul pentru binele si salvarea tarii. Nici de unirea personajelor politice de prim-plan, pentru a scapa Romanica de criza. Nici de unirea independentilor cu mandat, de afiliatii cu mandat. De data aceasta este vorba de o alta Unire. Cea din Urziceni. Care Unire a demonstrat ca daca exista echipa, poate exista si performanta. 8 puncte in Liga celor mari. 3 puncte muncite si castigate in fata Sevilliei, echipa ce se bate cu sanse mari la titlu in Primera Division. Unirea a aratat ca se poate. Ca daca nu ai fite dar in schimb ai antrenor, poti sa ajungi in primavara europeana. A aratat ca disciplina in joc si dorinta pot aduce puncte si nu figurile de baietasi cu ghete de campion si picioare de carpa. Carpa de sters pe jos, folosita cu sarg de adversari. In timp ce unii s-au tot pregatit de Liga Campionilor, altii ar putea sa treaca in optimi. Poate ar avea si unionistii intr-ale salvarea tarii ceva de invatat de aici: ce inseamna fair-play-ul, de exemplu. Ce inseamna sa spui ca vrei si apoi sa si faci. Ce inseamna sa-ti respecti adversarul si sa castigi fara sa-i rupi picioarele. Ce inseamna sa aduni puncte din jocul tau si nu din anti-jocul celuilalt. Pentru ca nu intotdeauna autogolul e scos de portarul nostru. Cateodata mai munceste si al lor!

Veni, vidi, votu'?

S-a facut confruntarea. Au venit toti trei. A pierdut unul. Ceilalti doi mai asteapta. Intre discutii despre criza economica, criza de la ei din partid, criza de la ei de acasa, soacre, flori, neveste prezente si amante lipsa a trecut si marea dezbatere. S-a bifat, jurnalistii au notat, chiar la propriu, ca la scoala, in anumite emisiuni. Apoi, in functie de care pe unde avea trecere, au trecut la explicatii suplimentare. Si-au pastrat poza si "la mise en scene", au comunicat cu staff-ul prin biletele, au primit aplauzele sustinatorilor, si zambetele ironice ale adversarilor. S-au lipsit de prezenta controversatilor din partid si au preaslavit unitatea, familia, credinta. Au reusit vreo doua replici spumoase de caciula, mai putin Base. Au ratat finalul, mai mult Base. Geoana a punctat cu trandafirii, Crin cu taisul verbal, il presidente cu sotia. I-au exclus pe ceilalti din confruntarea greilor, si au vorbit de oameni morali si de gesturi morale. Morala: SI PESTE 5 ANI MAI E O ZI!

Partitura lasitatii la nivel inalt

Stiam ca nu ii pasa. Stiam ca e pe baza de calcule. Stiam ca se joaca la cacealma. Stiam ca vrea doar solo-show. Stiam ca e un discurs invatat si adaptat numai putin, in functie de interlocutor. Stiam ca miza e mare. Stiu ca sunt doar cateva fraze sau pase care se potrivesc in mai multe situatii. Oare cati se recunosc in ele? Stiu ca, maine, frazele si pasele vor fi reluate in fata unui alt public pasiv sau activ, speriat sau fascinat, prostit sau iluminat. Nu stiam insa ca surprizele pot lua asemenea proportii. Ca lasitatea poate sa stropeasca si sa nu lase nicio pata. Poate se atinga si sa nu lase dare. Poate sa se eternizeze intr-un corp efemer.Intr-un dribling ratat. Intr-un zid prost asezat. Intr-un zambet fals. Intr-o privire care nu te vede. Intr-o soapta pe care de fapt nu o pronunta. Intr-un discurs scris, vorbit, gandit, nesimtit. A se citi in cheie politica de cei preocupati. In cheie sportiva, de cei socati de absenta Rusiei de la CM 2010. Si in cheia de pe orice alta partitura, de ceilalti.

Numaratoarea inversa

10, 9, 8, 7...Nu e vorba de numaratorea grabita sa intre in 2010. Nici de zorul candidatilor de a se vedea macar in turul doi si a avea o saptamana de repiro si o alta de inghitire a adversarului, nici de calcularea minutelor pentru a se ajunge la ora 16.00, cand angajatii intr-o greva care blocheaza un oras paralizat demult, binevoiesc sa se intoarca la munca. Nici de 4,3,2-ul de mare succes si o la fel de mare publicitate, pentru ca tot ce e socant se vinde. Nici de calendarul real sau doar ipotetic al unor obiective stabilite pe o perioada de timp si niciodata duse pana la capat. E doar numaratorea greu de evitat de fiecare zi. Inca o data 10, 9, 8, 7...Ce se intampla la 1? Din nou: 10, 9, 8, 7...De cate ori? Pentru cei mai norocosi de mai putine, pentru cei mai tineri de mai multe, pentru cei maturi, de prea multe. Pentru cei slabi, de cate ori e nevoie. Pentru cei puternici, de cate ori vor ei. Pentru ca nici macar numaratoarea inversa nu functioneaza la fel. La 10, inca mai e timp. La 9, regreti zecele. La 8, esti inca departe de un nou final, asa ca iti permiti sa zambesti. La 7, mediocritate spre partea buna a paharului. La 6, prea aproape de jumatate. La 5, zecele nu mai conteaza dar nici limita de jos. La 4, timpul s-ar opri. Dar nu o face. La 3 vrei macar un 8, ca la scoala, cand se putea modifica in carnet. Inselaciune de scurta durata. La 2, nimic nu mai are contur. Cifra 1 iti aminteste cu nostalgie de un numar, 10. Si cum nostalgiile nu pot tine mai mult de o numaratoare inversa, totul reporneste. 10, 9, 8, 7...ai numarat de cate ori intr-o zi×o viata?

Toxic si inutil

E ca si cum i-ai spune lui Basescu ca (cacofonie greu de evitat) nu e cel mai frumos. Adevarat, dar inutil. Nu va crede. Nu-i va pasa.

E ca si cum i-ai spune lui Vadim ca nu are sanse. Adevarat, dar inutil. Nu va intelege. Nu va accepta.

E ca si cum i-ai spune lui Geoana ca stie bine engleza. Adevarat, dar insuficient. Nu va pricepe unde se termina engleza si cand incepe romana pe intelesul celor multi. (multi, din pacate...)

E ca si cum i-ai spune lui Antonescu "dle profesor". Corect, dar intr-o tara care nu stie sa-i aprecize.

E ca si cum i-ai spune ceva lui Becali. Fara sa ai un Rolls macar, nu te aude. De ce s-ar obosi?

E la fel de inutil. Si nu, intrebarea nu este: "Eu cu cine votez?" Cetatenii turmentati nu scriu pe blog, dorm sau zac, oricum nu gandesc. Nu au timp sa faca analize, sa-si aminteasca, sa se enerveze si apoi sa le treaca. Nu au timp de politica, de emisiuni sterile, de demersuri inutile. Cetatenii turmentati au timp doar de ei si isi cauta propriul adevar in culoarea oscilanta a vinului. Sau a drogului de moment. Sunt insa dependente care se vindeca, chiar daca nu prin tratamente de soc...Fazele sunt precum in politica: mai intai prezentam un program. Daca el nu "prinde", trecem la atacarea contracandidatului. Modul elegant nu tine? Trecem la minciuni. Inca insuficient? Urmeaza injuraturile. Apoi calmul aparent, pentru tabara mai conservatoare. Vine votul. Punem stampila; dam verdictul. Si apoi uitarea totala, de ambele parti. Inca 5 ani? Intre 5 si cati o vrea Constitutia...sau vreun alt cod inventat si reinventat.

Cu alte cuvinte e ca si cum ai merge la pescuit pe marginea unui rau plin de sticle de plastic: inutil si pe alocuri toxic!

CAD MASTILE

Putin cate putin, o particica din noi moare. Si nici macar reincarnarea nu mai ajuta in recuperarea ei. Putin cate putin, cad mastile si nu ajuta la nimic; cad si se zdrobesc de pamant, cad si se fac tandari. Apoi nu mai ramane nimic. Pe sistemul nimic nu se pierde, totul se transforma, amintirile se transforma in tandari si mastile de carnaval in masti de Holloween, dintr-un film de groaza, care macar de data aceasta nu va fi retrait!

Cad mastile si in spatele lor, realitatea e mai inspaimantatoare decat masca insasi. Cad mastile care zambesc si raman cele care scrajnesc. Se rostogolesc precum capetele taiate de calaii unor secole nu demult apuse. Formeaza un bulgare de zapada noroit care nu se mai opreste din fuga lui. Cad mastile. Lasa-ti-le acolo jos, pentru ca ele traiesc doar o zi, sau doua. Poate trei daca e carnaval...muzica se stinge insa, iar mastile se vor prafui in raftul lor stramt.

Explicatie

Pentru ca timpul s-a plictisit sa-si bata joc si naufragiile au loc doar in filme.
Pentru ca realitatea este inutila, dar nu scapi de ea.
Pentru ca rutina este mereu alta.
Pentru ca as vrea o continuare.
Pentru ca e o piramida inversa.
Pentru ca absurdul nu e doar in opera lui Ionesco.
Pentru ca muzica este mereu aceeasi.
Pentru ca nu stiu sa renunt.
Pentru ca nici nu vreau.

Pentru ca mesajele sunt pentru orbi.

Pentru ca vinul nu are mereu acelasi gust si nici florile aceeasi culoare.

Pentru ca de fapt nu-mi pasa si nu vreau sa dau nicio explicatie.
Pentru ca scanteile sunt rare.
Mai ales pentru ca scanteile sunt rare...

Prajitura sau naufragiu?

Tarta cu visine sau tort de ciocolata? Contrar aparentelor, preferintele culinare sunt ultima problema care ar conta...Si totusi, de ce tarta...moale, pufoasa, cu fructe timide si sirop pierdut prin aluatul batut, in loc de glazura crocanta de ciocolata, peste o crema racoroasa si un blat inmiresmat? Pentru ca gusturile nu se discuta! Ar fi raspunsul imediat, logic, desi devenit cliseu. Unii vor jazz, altii rock, latino, dance sau folk...ar mai fi si alte genuri, dar tastatura se incapataneaza sa nu scrie manea de exemplu...Unii vor masini sport, altii limuzine, o casa la etajul 43 sau una pe pamant, unii triseaza, altii se doresc cinstiti. In sfarsit, aleg pe post de "pet", un caine, un pisoi sau chiar...un hamster. Iar de la tarta la tort, diferentele sunt mari si sesizate de mai toate simturile. Tot asa, unii vor prajitura, altii prefera naufragiul. Pe o insula pustie sau pustiita, cu palmieri sau canibali, orice este posibil. Chiar orice? Intre dulcele prajiturii si apa sarata a marii, unde s-ar gasi si insulita, nu toti ar alege la fel. Dar toti s-ar imbata cu apa rece. Macar pentru o zi?

Cand timpul isi bate joc

Se presupune ca timpul vindeca si schimba si inchide. Doar ceea ce e la suprafata. Ceea ce conteaza cu adevarat nici nu vindeca, nici nu ajuta spre trimitere in uitare, nici nu inchide. Daca timpul schimba ceva, inseamna ca acel ceva nu a contat. Ce simplu e sa intelegi! Nu-i vorba de o lege a economiei, a cererii si a ofertei, ci una mult mai complexa, mai greu de acceptat, a ofertei prin cerere! Nu vindeca pentru ca nimic nu e ranit, lovit, bolnav, nu te face sa uiti, pentru ca nu e nimic urat, pentru a-l inchide in interiorul tau si a arunca cheia. Uitam non-stop pentru ca sunt detalii nesemnificative, chiar daca sunt detalii care au tinut cat anii, si pastram clipele, care au fost ani de fapt. Asa ca timpul isi bate joc, si isi rade in barba. De orgolii, de iluzii, de sperante si de realitati. Mai ales de realitati. De cele pe care vrei sa le pastrezi, de cele pe care vrei sa le arunci la gunoi, nu rade, ci le recicleaza, poate le cauti mai tarziu! Si nu le cauti. On ne recherche que le temps perdu et on ne trouve que le temps present. Pentru ca de fapt timpul iti ofera victorii sub forma de infrangeri...Sa vedem daca intelegi...

A inceput scoala!

Cu multe flori si cu tricouri de ultima generatie, asortate la telefoane de ultima tehnologie cu filmulete din vacanta tocmai incheiata! A inceput scoala cu zambete reale sau un pic fortate, pentru ca trebuie sa para bucurosi de revederi. De toate revederile. A inceput scoala cu rechizite colorate, manuale alternative si pe alocuri, uniforme detestate. Cu autobuse aglomerate, cu profesorii in plin protest, cu elevi in plin proces de intelegere a unui Bacalaureat adaptat nevoilor, cica! Dar si cu scoli darapanate, pe langa drumuri desfundate, intr-un cotlon de tara prafuit. Cu elevi fara telefoane si filmulete, fara calculatoare si fara manuale. Cu elevi pentru care Bac-ul, de orice tip, constituie o nebuloasa. Poate doar florile sa ramana numitorul comun...

11.09.09

Nu dupa 20 de ani. Ci dupa 8. O data care poate a marcat oamenii si omenirea cam in aceeasi masura ca un razboi cu milioane de morti. Din cauza celor care au fost si care vor sa mai fie. De cealalta parte a baricadei. De ce a fost nevoie sa se bucure televiziunile de o asemenea audienta? De ce cu totii am inghitit imaginea muribunda a cladirilor emblema ale americanilor? De ce am crezut eu ca mama se uita la un reality show de proasta calitate cand am intrat in casa iar televizorul parea o cutie scoasa dintr-un film prost care difuza imagini greu de acceptat? De ce sa zboare oameni pe ferestre cand am putea zbura cu skyjet-ul intr-o sarbatoare a naturii si nu intr-una a mortii? De ce sa arda pe rugul inchizitiei contemporane, cand ar fi putut pur si simplu sa arda demonii mult prea sus-pusi si sa se gratieze secretarele neavizate si functionarii prinsi in rutina lor si neanuntati? Ce mai conteaza de ce? S-au facut slujbe de comemorare si gata. Telefonul a sunat atunci pentru a da vestile proaste, telefonul suna si acum, cu alte scopuri, alte probleme, mai putin socante, mai personale, pentru cei dintr-o alta parte a globului. Ce s-a schimbat? Ce am castigat in acesti 8 ani? Cati au mai sarit pe ferestrele in flacarile aprinse de altii? Ce s-a lamurit? Cui ii mai pasa? File-urile curg, povestile se readuc in prim-plan pentru o zi...Ce a ramas? 12.09. din orice an va insemna deja uitarea.

Sansa noi, malchance ei?

Sistemul "capra vecinului" sau a tarii prietene-surate intr-ale francofoniei s-a pus in aplicare. Noi stam acasa, ei mai incearca, dar poate se impiedica. Dat fiind ca noi si ei nu suntem tocmai "amis" in ale fotbalului, daca tragea Surdu o nuanta mai bine, poate ca si cocosii mancau seminte sau fistic in fata televizorului la Mondiale. Oricum, a reusit Razvan Lucescu sa-i aseze in teren, suficient de bine cat sa-i enervam pe cei 70.000 de spectatori de pe Stade de France. Si asta in conditiile in care comentatorii nostri anuntau schimbare la francezi-Ribery...si la romani, intra Gigel Bucur. Pacat de ROMAN, ca nu a marcat dupa acel dribling, invatau si ei termenul roman, in loc de tzigan...Asa, noi cu sansa egalului care duce nulle part, ei cu la malchance, tot a egalului, care ii duce, poate, la baraj. Pe care poate il pierd, cu ajutorul vreunui Rudonja de pe alte meleguri!

Thriller-ul continua

Sunt rapidista din mama in fiica. Si totusi ieri am aplaudat Dinamo. Am strigat la 3-0 si m-am mirat si eu. Apoi am asteptat loviturile de departajare. Nu de alta, dar imi place tensiunea, vroiam sa simt incordarea, sa le urmaresc pasii jucatorilor care se indreptau spre punctul cu var, sa le vad coechipierii privind cerul si cautand acolo salvarea, antrenorii gandindu-se la prima sau demisie...Si din nou am aplaudat cand a marcat Dinamo!Ce se intampla cu mine? Nu e in regula! Patriotismul nu exista in ecuatia asta, deci niciun argument valabil pentru o astfel de reactie. Ei bine, cred ca pur si simplu o echipa care pleaca avand un avantj de 3 goluri si ajunge la penaltiuri, nu merita sa castige. Cehii nu au meritat sa ajunga in Europa League, iar Dinamoa jucat pana la capat, iar mentalitatea de acest gen am admirat-o intotdeauna, indiferent de la cine venea. Practic, Dinamo a fost un fel de Middlesborough, daca se poate spune asa, si uite ca se poate!Thriller-ul va lua sfarsit, dupa atatea minute, a spus comentatorul partidei. Eu as spune ca, de fapt, continua, pentru ca nu a marcat sfarsitul drumului, ci, un inceput. Oare au invatat si fanii lui Dinamo ceva din povestea asta?

Timp de reflectie

Avem? N-avem. Ba avem. Cautati-l bine. In seri scurte de februarie, in dimineti triste de noiembrie, in noptile inflorate ale lui florar, in sticlele de vin, in paginile de internet deschise inutil (pentru ca nu aduc nimic nou), in pauzele de tigara (P.S. fumatul dauneaza grav sanatatii), in privirile pierdute ale trecatorilor grabiti, sau ale soferilor deveniti pasivi la stopurile interminabile. Timpul exista intr-o melodie greu de gasit pe youtube, intr-o prajitura a copilariei, intr-un meci ajuns in prelungiri, intr-o fotografie veche, imprimata, nu ascunsa intr-un folder pe calculator. Si daca exista ce facem cu el? Il masticam, il degustam, il facem bucatele dar nu il destinam reflectiei. Pentru ca rezultatul ar putea speria. Totusi, daca invingem primele momente de panica, poate invingem si timpul. Si ramanem cu reflectia...cateva locuri bune pentru astfel de victorii asupra temerilor, in imaginile alaturate.

Despre egoism

Daca sunteti in cautarea trasaturii comune tuturor fiintelor umane, indiferent de rasa, anul nasterii, semn zodiacal, sex sau preferinte muzicale, search no more: EGOISMUL! Nu exista iubire fara interes, prietenie fara substrat, chiar daca e vorba doar de regasirea tineretii, asigurarea batranetii, pierderea timpului, doar asa, pentru a nu te gandi la lucruri serioase, insotire pentru a imparti creditul in doi etc. Iubesti pentru a nu fi singur, iubesti pentru sex, iubesti pentru ca iti spune poezii care TE fac sa TE simti bine, iubesti pentru ca TE-a ales pe TINE si nu pe altcineva, sau pur si simplu pentru ca face cumparaturile. Iubesti pentru ca ITI aduce doctoriile de la farmacie, sau ITI pregateste ghiozdanul pentru gradinita (pentru a include toate varstele), iubesti pentru ca e acolo atunci cand ai nervi sau pentru ca lipseste cand vrei sa citesti o carte a autorului favorit. Iubesti pentru ca ti-a spus o vorba buna. Ti-a spus-o pentru ca spera sa o auda la randu-i cand va avea nevoie. Iubesti pentru ca a marcat un gol fabulos intr-o seara de toamna mohorata si TI-a dat TIE un motiv de sarbatoare. Sau pentru ca te-a scos dintr-un labirint in care te pierdeai. Totul e despre TINE.

Concluzia? Get a dog!

Daca...

Si Espana fuera un donut, Cuenca tendria playa...Lo dijeron unos jovenes en las playas de Alicante...

Daca Spania ar fi o gogoasa, Cuenca (un oras din interior) ar avea plaja...Au spus-o niste tineri pe plaja din Alicante. Sau Alacant, pentru catalano-hablantes.

Bucurestiul nu are plaja, iar Romania nu este o gogoasa. Sau da? Una greu de inghitit, totusi. Tara gogosilor ar putea fi considerata. A gogosilor, a traficului infernal, a baietilor cu tricouri argintii, mulate pe un abdomen nu tocmai mulat...Tara cu multe partide, sub forma de gogoasa cu zahar pudra, mult si doar pe deasupra. Cu masini de ultima fita pe soselele de ultima speta. Cu sate europene, fara apa si canalizare, si cu locuitori in ele...Critica, dar revin mereu. Probabil e de vina spiritul mioritic.

Base si viitorii ospatari

Google it! N-ai auzit de Kant? Nici nu trebuie. El presidente te invita la "una mica" si nu ma referam la EBa. Meseria de ospatar, invatata cum trebuie ar trebui sa fie o prioritate. Avem exces de aseisti, sa ne intoarcem, dom'le la munca de jos, ca altfel cine o sa ne-o faca, imigrantii? Sa facem reforma in educatie, sa transformam liceele in grupuri scolare de meserii, sa nu mai invatam alfabetul limbii romane, ci limbajul uneltelor...Sa nu mai invatam limbi straine, ca doar pentru a servi la masa nu e nevoie. Sau macar sa prezentam meniul? Pentru un eventual turist ratacit, ca sa-i explicam ce sunt mititeii si mai ales tuica? Presedintele ne invata de bine, pe sistemul "meseria e bratara de aur, sa nu mai filozofam atata"!Asa ca "Nota, va rog". Pentru un asa sfat, o nota pe masura.5, de trecere, nu de alta, dar poate asa nu ne vedem la toamna!

Razvan vs Mircea

Si nu vroiam sa scriu tata contra fiu. Ci Lucescu(jr.) contra Rednic (niciodata sr.), pentru ca inca o data nu a stiut sa piarda. Dar a pierdut. Se tot pregatesc ei, dinamovistii, de Liga, dar nu le iese. Cel putin, asta cu Liga1 Burger, Frutti Fresh, Realitatea, sau cum se va mai numi...Lectia lui Razvan-fiul lu' tata e greu de digerat. Elegant si profesionist, Razvan Lucescu a demonstrat din nou ca e peste Mircea Rednic. Fara afirmatii in doi peri, fara comentarii picante, fara jocuri de culise, selectionerul s-a razbunat. Si-a dezarmat adversarul declarat ca un spadasin de mare clasa. I-a luat titlul lui Dinamo si nu a clipit. "Ne-am facut datoria". Atat. Si iata-i pe toti, Iancu, Becali, Turcu: Razvan e cel mai bun!(Unde esti tu Copos, Doamne?). Inca un lucru: britanicii tot incurca Bucurestiul cu Budapesta (arata o stiruta de astazi). Poate invata unde e Urziceniul, daca vine Chelsea, pentru Liga...

Legea din teren

Incepe prost, dar se termina invers decat in legile prea mult citate. Adica bine. Pentru ca fotbalul are propriile sale legi. Nu tine cont de superstitii, de calcule. Nici macar de pariuri.Asta daca vorbim de fotbalul mare, real, nu de cel al manariilor fara substanta, de pe la noi. Barca a castigat tot:Liga, Cupa si din nou Liga. A Campionilor, de data aceasta. Cristiano Ronaldo, poate pe picior de plecare spre marea rivala Real Madrid, se uita in ograda vecina si da vina pe tactica. (Adica pe antrenor?). Si mai spune ceva: in finala trebuia sa fie Chelsea, Barca a avut noroc. Intr-adevar Barca are noroc: are noroc ca il are pe Iniesta. Pe Messi, si pe Guardiola. Ca nu a format un bloc in aparare si a inteles ca mingea de aia e rotunda, ca sa se invarta de la unul la altul, intr-o hora cu finalizare pur catalana, nu romaneasca, adica in plasa, nu in gol. Are noroc, pentru ca a inteles bucuria jocului si nu duritatea anti-jocului. Fara emotii, asa a castigat Barca impotriva lui Manchester, o echipa care stie sa atace. Cu emotii. Asa a castigat impotriva lui Chelesea, o echipa care stie sa se apere si sa-l trimita pe Drogba in cautarea visului pierdut. Messi a spus ca nu se pregatisera pentru lovituri de departajare. Nu a fost nevoie. Nu era nevoie de nicio ruleta ruseasca pentru a ghici campioana. A fost vizibila macar 80 de minute, din cele 90 regulamentare. Pentru toata lumea, cu sau fara ochelari. Asa ca Barca poate sa sarbatoreasca in continuare. Cu sampanie si fente. A la Messi. A la Barca. A la Champions League!

Si film, si frantuzesc

Incredibil!Senzational!Nu pierdeti! Sau mai bine ati pierde aceasta experienta. Diverse sondaje il aratau pe "il marinero" inca la carma, pe primul loc. Niciodata insa nu am incercat sa ofer o identitate acestor personaje dispuse inca sa-l voteze pe Zeus al Carpatilor.Dupa Maradona din Carpati trebuia sa avem si un astfel de personaj mitologic. Am avut ne(norocul) sa asist la o discutie pe astfel de teme. Si da, ei sunt printre noi. Poate fi colegul de birou, sau vanzatoarea de la paine sau politistul care dirijeaza circulatia sau meditatoarea copilului, dresorul cainelui etc. Oameni pe care ii cunosti si care dintr-o data te lovesc cu observatii de genul "presedintele trebuie sa ne reprezinte", sau "celalalt nu stie engleza" (doar il marinero stie)"restul sunt corupti". Pe sistemul la politica ne pricepem toti, subiectul nu a fost inca suficient rodat. Si totusi, stirile politice sunt ultimele in jurnalele de mare audienta. Raman emisiunile, adica disecarea, comment-ul, pusul la zid, improscatul cu noroi. Aici se mai salveaza cate ceva...Asa cum filmele frantuzesti deprima frecvent (pana si comediile), tot asa, filmul slab in care se deruleaza imaginile unor stimabili nu inceteaza sa ma surprinda. Pentru ca exista. La fel de deformate ca acum 50 de ani. La fel de deformate ca acum 5 ani. Ahhh!Si e un film cu follow-up, reloaded, sequest!

Incet, pe loc sau tiptil?

E o trecere cam brusca de la dominarea catalanilor, la meciul pentru Liga 1 Burger-Frutti Fresh-Realitatea si cum i s-o mai fi spunand, Steaua-Rapid. Dar trebuie mentionata expresia, putin modificata a lui Marius Sumudica de pe 0 TV, referitoare la talentele(bine ascunse) ale lui Dayro Moreno: are 2 viteze "incet si pe loc" iar a treia este "tiptil". De fapt Sumi-gol (formula pe care nu am cum sa o evit, cunoscatorii stiu de ce) se referea la viteza fotbalului romanesc in general. Dupa Antena1, si Telesport, telecomanda a nimerit (singura) si pe OTV, unde Rica Raducanu era fericit ( si nici asa nu putea sa o vada pe Nikita), Ana Maria Prodan vorbea despre super achizitiile Stelei, care au dus-o pe locul fara numar, iar Sumudica explica secretele jucatorilor din Ghencea. In rest, Lacatus vrea sa lupte pana la capat, in meciurile ramase, astazi nu s-a putut mai mult, Becali zice ca nu-l da afara, ca pleaca singur, doar e "om de onoare", George Stanca explica de ce nu pleaca George Copos de la Rapid ("nu pleaca el, cainele de la macelarie"), iar Radoi le lipseste tuturor. Adica vorbeau de unul lipsa, ca de cei prezenti...Altcineva l-ar fi vrut pe Hagi antrenor la Steaua (sa-l ia, sa-l ia! la mai mare!), inainte de Olaroiu, Protasov sau Razvan Lucescu!Noroc ca e finala Cupei Uefa saptamana viitoare. Iar peste 2 cea de Champions. Pana atunci, economia se contracteaza, Becali solicita voturi pentru PRM iar edilii ameninta cu inca un pasaj, doar pe celelalte le-au terminat. Spirit mioritic pe toata linia. Grea decizie: incet, pe loc sau tiptil?

Catalans rules

Au si catalanii, putini cati au fost ieri in teren, niste reguli. Si anume ca in fotbalul mare nu se joaca doar in defensiva unui olandez, ci si cu pasiunea unui spaniol. Guardiola a stiut ce vrea si a zambit pana la final. Si mai ales la final. Eto'o a declarat dupa meci ca antrenorul i-a invatat sa spere pana la final. Si ca asta le-a spus si la vestiare, in pauza. In pauza, dupa 45 de minute in care se lovisera la propriu si la figurat de antifotbalul lui Chelsea. S-ar putea spune ca au avut noroc mai intai unii(la golul lui Essien), apoi altii (cand i-a terminat Iniesta pe toti fanii englezi). La un meci Arsenal-Fiorentina, Batistuta le facea semn fanilor englezi sa taca, dupa un super gol din lovitura libera. Dar Batistuta nu avea echipa lui Iniesta si pierdea. Barca nu a pierdut, a castigat dintr-un egal mai mult decat daca ar fi batut la scor de umilinta(pentru ceilalti, evident). I-a umilit cu armele lor. Adica, ati sperat ca dati un gol si va aparati 180 de minute+nspe mii de prelungiri? Ei bine nu!Putem si noi. Si inca in 10...eliminarea lui Abidal fiind nemeritata. Degeaba urla Ballack intr-o disperare demna de inteles, la acte penaltyuri ceruse Drogba, cine sa ii mai creada...Degeaba ramane cu gura cascata Terry, degeaba se duce Cech in careu in ultimele secunde. Degeaba spun comentatorii ca Manchester a mai castigat niste fani in finala de la Roma, pe cei ai Barcelonei. Fanii Barcelonei au pe cine sustine, nu e nevoie sa imprumute echipe pentru un meci, ii au pe ai lor. Care nu s-au dezis. Ben fet Barca!

Avem selectioner. Pe cand echipa?

Razvan Lucescu este noul antrenor al echipei nationale de fotbal a Romaniei. Deci avem selectioner. Ce sa selectioneze el este insa mai greu de spus. Ce sa antreneze el, inca si mai greu. In timp ce unii posibili "selectionati" se antreneaza pentru Cupa Campionilor si pierd in Cupa Romaniei la scor de neprezentare, altii se zbat pe la mijloc de clasament. Ramane speranta in stranieri. Ocupati insa pe la echipele de club, nu prea au chef de un zbor pentru un trial sau un amical cu reprezentativa Andorrei de exemplu. Eventual sa le trimita scheme prin sms, inainte de a le trasa cu creta pe tabla, face to face. Desi, poate ca unii ar prefera altfel de praf, nu neaparat cel de creta. Grea misiune, dificil moment! Dar, cum ar spune ei, viata merge inainte...Sper, pentru Razvan Lucescu sa fie un pas inainte si nu un munte al lui Sisif!

Cutrremur!

Cu dublu "r" de terremoto! Dupa cutremurul din fotbal, a venit unul din adancurile pamantului, simtit si in Capitala. Slabut(ce bine), dar prilej de talk si show pe unde se putea. Cand vine replica?Daca vine, rezista blocu'? Ne reaminteste de Italia? Ce se intampla in Vrancea? Cad cladirile cu bulina? Cade sifonierul si s-a rezolvat totul?! Breaking news, noroc ca nimic nu este broken! Ah, pana si campania electorala a ramas in urma, pana si sinuciderea Nikitei se amana(sau nu, dar chiar e lipsit de interes). Nu e o gluma buna, dar din moment ce pot sa, inseamna ca e de bine!

Varsta Medelenilor

Depasita. Ce pacat! Am constientizat subit ca fiecare varsta are prioritatile ei. Ceea ce parea important in urma cu zece ani acum nu mai valoreaza nici cat o ceapa degerata (pentru a pastra expresiile traditionale). Iar ceea ce acum e esential, probabil va fi un detaliu nesemnificativ peste alti zece. De unde rezulta ca stabilirea prioritatilor e frectie la picior de lemn (ca tot vorbeam de anumite expresii)...Valorile sunt si ele schimbatoare. Ok, cinstea, adevarul, corectitudinea ar ramane universal valabile. Dat fiind insa ca de cele mai multe ori sunt si interpretabile, n-as baga mana in foc nici pentru ele (alta expresie prea des utilizata). Parantezele erau si ele specifice Medelenilor (remember?). Chit ca atunci franceza era maitre de tout et de tous iar acum, (apropo de valori) ne domina engleza. S-a dus varsta povestilor, a Ciresarilor si a Medelenilor si au venit altele. Se duc si ele. Ramane o alta expresie, intr-o alta limba, cea a conquistadorilor, si in cazul asta a vividorilor: "Todo lo que he bailado no me lo quita nadie". Sa fie asta o prioritate perpetua?

Hello, cab!

Criza aduce si lucruri bune. O spune o neposesoare de carnet de conducere, nevoita sa apeleze (prea) des la serviciile taximetristilor. Cu putine zile in urma, in timp ce facea slalom

(si nu-i iesea foarte bine) prin traficul din Bucuresti, un astfel de profesionist se plangea de planul prea mare, fata de tarifele in scadere. Pentru ca, da, de la 1.99, au ajuns chiar la 1.45-1.65-in functie de companie. Iar sus-numitul-adevarata sursa de informatii-spunea ca exista companii care in foarte scurt timp, vor ajunge la 1.3. Mi-am ascuns bucuria printr-un murmur aprobator. Si atat. Imi pare rau de planul lor dar mai mult ma preocupa buzunarul meu. Un alt domn care practica aceasta profesie spunea ca personajele mai putin faste de pe sosele din masinute galbene dar fara firma inscrisa si care cer 4 lei pe un km sau 150 de lei pe un drum pot ajunge sa castige pe luna pana la 5000 de euro. Nu au nici autorizatie, bineinteles. Secretul? Postarea in fata unui aeroport, in asteptarea "fletilor" necunoscatori in ale drumurilor si tarifelor mioritice. De aici rezulta mai multe lucruri: 1. Criza ieftineste serviciile. 2 Smecherii intotdeauna castiga iar fraierii mereu platesc (tautologic vorbind). 3. Legea e interpretabila si "chez nous" se citeste si de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga.

Balada castigatorului la loz in plic

Veniti, nu fiti timizi
Jucati si castigati
Un loz de parapaditi
Schimbati in parveniti.

Reteta o stie tot poporu’
Cum vine el Jack seducatoru’
Si spune la narod:
Votati, altfel-i prapad.
Votati-ma pe mine
Ca sa va fie bine
Sa curga lapte si miere
Si whisky in tacere.
Si iata cum venea
Poporu’ de vota.
Familia curata
Cu tata si cu fata
Prieteni cu duiumul
Toti numa’ unu si-unu.
Tovarasi ba de sprit
Ba de un bisnit mic.
Increderea e mare
Scrie si la ziare.
Zeus e foarte tare,
Si canta din pahare.
Taria-i incercata
De-o blonda platinata.
Nevasta de boier
Mare pisichier.
Stie ca fara atentii
Ajunge in detentii.
Ca altii, vechi amici
Prietenii de mici
Mari ajunsi ei apoi
Supara pe cin’ stim noi
Care din microbist
Devine prea fomist
Nimic nu-l mai retine
Si zice: pana aici!
Nici vinu’ nu-i mai place
Gurita nu-i mai tace
Suna el pe la servicii
Saturat de atatea vicii
Vrea dreptate in fapte
Casele trecute-n acte.
Pe numele fiicei sale
Vlastar nobil far’dosare.
Dorinta se indeplineste,
Presa nu se potoleste
Cauta si rascoleste
Probe, semne si calai
Sa sune din zurgalai.
Ce-i mana pe ei in lupta
Dorinta de dreptate
De un card plin cu de toate
De o faima cu greu supta
De la vaca mulgatoare
Doar de bine facatoare.
A mai ras cam hahait
La popor a flecarit,
I-a iesit din nou pasienta,
Doar de mic el a jucat
Sau poate ca a calcat
Pe’un loz in plic inchis,
Mirositor precis.

PS: Toate personajele sunt pura fictiune si orice apropiere cu realitatea este pur intamplatoare si rod al unei imaginatii bolnave din Bolnavia.

Incercari

Sa oferi, ce simplu. Sa speri, ce banal. Sa vrei, ce crud. Sa poti, ce greu. Sa iubesti, ce rar. Sa zbori, ce miracol. Sa plangi, ce scuza. Sa alergi, ce descatusare. Sa razi, ce forta. Sa cauti, ce destin. Sa suferi, ce trist. Ce simplu sa oferi speranta banalitatilor. Ce crud sa vrei descatusarea plansului. Ce rar sa iubesti destinul Zburatorului. Ce trist sa cauti forta rasului. Si atat. Sa cauti, sa vrei, sa speri, sa plangi, sa alergi. Sa iubesti, sa razi, sa zbori, o alta categorie, mai redusa. Redusa si reductibila. Cada vez mas. Sa incerci, prea des. Sa amani, ce pericol. Sa uiti, ce dar. Sa distrugi, ce sens. Sa cladesti, ce tentatie. Sa regreti, ce pierdere.Sa crezi, ce farsa. Ce dar sa incerci tentatia. Ce pericol sa pierzi uitarea. Ce sens sa regreti incercarile...Incercari in alb si negru, schite pe o foaie alba, cu o penita care se vrea experta dar isi simte limitele si o cerneala care nu se vrea invizibila dar se topeste sub forta privirilor straine.

Am ucis si matematica!

Mi-a placut asa de mult aceasta formula, incat am decis sa o plagiez. E clar. Lectiile de matematica nu mai sunt necesare, nu ar strica insa niste lectii de fotbal. Si avem si de unde. Ne-au invatat pe rand lituanienii, sarbii si austriecii. Ne-au invatat ce inseamna pasa, posesia, sutul si golul. Ne-au invatat ce se intampla atunci cand doi jucatori se dau cap in cap si ecoul loveste o tara intreaga. Si ne-ar mai fi invatat ei si alte lucruri, noroc ca a fluierat arbitrul si ne-am putut retrage la vestiare. As fi vrut sa pot scrie cu demnitate, la vestiare, dar nu pot. As fi vrut sa pot scrie cu speranta, la vestiare, dar nu pot. Poate in schimb Piturca sa spuna ca a fost doar un meci, pe care l-am pierdut. Normal, pentru ca el ESTE Victor Piturca, dupa cum a tinut sa-i informeze pe ziaristii prezenti la meci si conferinta care i-a urmat. Si nu l-a intrebat nimeni, el la ce echipa joaca? Mare pacat! Pentru ca in echipa REPREZENTATIVA a unei tari, clar nu! Nu de alta, dar daca ne reprezinta Balanel in loc de Max Nicu, ne meritam lectia! Nota 2, si de data asta!

Unde sunt sperantele mele, pe care le-am pierdut? La sarbi!

Si lung. Si incorect. Titlul. De fapt "unde e sperantele", dar m-a durut sufletul, m-a durut si mana sa scriu cu "este multe" chiar din titlu. Pe sarbi nu i-a mai durut nimic. Nada de nada, rien de rien. Si dat fiind ca erau in deplinatatea fortelor nu au ezitat sa marcheze. De cate ori a fost nevoie si voie pentru a castiga. Si voie le-au dat, har Domnului, tricolorii...Nu i-au deranjat decat vreo 10 minute, dupa pauza. Repede le-au taiat elanul sarbii. Si elanul si macaroana si picioarele. Si nu s-a mai legat nimic. Decat jandarmii s-au legat de suporterii sarbi care au rupt si ei un scaun-doua. 250 de fapt. Dar asta e alta poveste, cu alte personaje. Personajul principal, din prima poveste, Adi Mutu, a fost orbit de propria-i stralucire de Briliant si nu a vazut poarta. Dorel a vazut poarta. De doua ori. Aceesi poarta din pacate, si in reprize diferite. Restul au iesit in evidenta prin lipsa. Sau ar fi iesit in evidenta daca ar fi lipsit? Inca nu m-am decis. Nici antrenorul, incrancenatul Piti cred ca nu s-a hotarat. Sa semneze, sa nu semneze? Mai bine o da anonima! Ca intreaga echipa de altfel!

Cum arata perfectiunea?

Metaforele ar reda o dimineata calda, un cer fara pata, de un albastru pur, un soare sangeriu precum ciresele bine coapte, sau macii infloriti, o adiere prin par etc, samd, s.a. In functie de preferinte. Sa incercam altfel: perfectiunea e capacitatea de a simti, niciodata o imagine (nici macar Picasso in epoca sa cubista sau Dali in muzeul tuturor posibilitatilor din Figueres). Un strigat atunci cand marcheaza echipa favorita sau cand vezi rezultatul unui examen, atunci cand privirea ti se incruciseaza si primesti raspuns, cand degetele ating ceea ce cautau, cand aterizeaza avionul, cand asculti Salvatore Adamo si ti se face pielea de gaina.Perfectiunea nu e niciodata intr-o fotografie, ci in momentul captat. E foc si gropite in obraji, fuga in intampinare si asteptarea. Perfectiunea inseamna sa uiti. Unde esti, de ce, ce urmeaza. Sa alergi si sa impartasesti. Si sa urmezi regula in gramatica a superlativului absolut: SA NU POTI SA COMPARI!

Priviri inghetate

Nu numai pensiile si salariile pot fi inghetate. Nu numai pamantul poate ingheta de teama gerului iernii, nu numai apa se revolta si se transforma in cuburi, nu numai imaginea poate ingheta intr-un frizz frame folositor, ci si privirea. Daca iti ingheata privirea inseamna ca ai pierdut lupta cu realitatea si ai castigat-o pe cea cu filmele americane. Esec total. "Les yeux figes, ojos clavados", sintagma ce variaza in functie de limba si simtiri. Mai conteaza si spre ce a fost atintita privirea inainte de a-ti fi inghetata imaginea. Daca e vorba de imensitatea unei mari dintre pamanturi, inca mai e o sansa, daca e vorba de ograda vecinului, sansa nu a existat nici macar inainte de nastere.

Si fair si play

Incredibil dar adevarat. Rapidul traieste! Si nu vorbesc de trenul condus de viitorii disponibilizati ai CFR, ci de Rapiduletul din Giulesti, care, cu securea deasupra capului, marcheaza! Si nu, o data, ci de 4 ori. Isi permite chiar luxul de a fi fair-play. Costin Lazar primeste un penalty, pe care il refuza, pentru ca nu a fost. Nu a fost fault, nu a acceptat cadoul arbitrului neatent. Ca in povestile cu zane, fapta buna este rasplatita si echipa sa catiga la scor. Cum ar fi sa refuze EBA sa mai apara la televizor, Prostanacu sa nu mai vrea functii, Florin Radu sa-si aminteasca limba romana, nea Gigi sa nu mai fie interesat de adulatiile zabrautenilor, Poponet sa mearga cu Dacia si manelistii sa cante rock? Utopii!

No comment

No comment-urile sunt de cele mai multe ori imagini si ambianta. Ale unui loc, eveniment, manifestare surprinse atat de bine, incat orice comentariu ar fi de prisos. Dupa imaginea poluata a unei tari bolnave, cred ca ar trebui in contrapondere si o imagine din orasul alb.Pe post de ambianta, ar putea canta Calamaro. Despre timp si spatiu, despre jocuri de noroc sau de lumini, despre profunzimi si suprafete. Toate intr-o imagine.

Bolnavia

Daca nu esti de pe aceste meleaguri si esti incepator intr-ale limbii romane, te poti confrunta cu urmatoarea problema: ce limba romanica e asta, in care exista "maladie" dar nu "malad", in schimb avem "bolnav". Ce e acest "bolnav"? Suna a moldav, deci e locuitorul Bolnaviei. Si ok, stiu unde ar fi "Moldavia", dar "Bolnavia"? Mai in Est, Vest sau in Nord sus de tot? De fapt Bolnavia e toata Romania. De la strazile mult prea inguste, pana la blocurile mult prea gri, de la oamenii cocarjati de griji (si nu acum, de cand cu mediatizata criza) pana la cainii fara stapan, de la cerul de culoarea blocurilor din motive de poluare, pana la risipa de gunoaie...ca daca avem si noi ceva...e bine sa vada tot poporul...si alte popoare de asemenea, de ce sa tinem doar pentru noi?

Ei bine, da, m-am intors...

Aveam un vis...

1. Cineva visa egalitate intre tovarasi (doar ca unii erau mai egali decat altii).

2. Altcineva visa o natie de blonzi (a pierdut pentru ca probabil nici la ei nu a mai ajuns gazul din Rusia).

3. Altul visa democratie (si aproape i-a iesit, macar la suprafata, dat fiind culoarea de la Casa, culmea Alba).

4. Si unii si altii au visat suprematie, au obtinut o intelegere superficiala a planurilor lor si o aplicare dupa ureche.

5. Unii au visat sa puna piciorul pe Luna. Altii se multumesc sa o contemple in noptile senine.

6. Au visat sa faca ocolul Pamantului. In oricate zile ar fi nevoie. S-au oprit la mijlocul drumului, la o rascruce facuta special pentru ei.

7. Au visat libertate si au vrut revolutii. Au cazut capete si s-au rostogolit. Elanul nu a pierit, doar si-a schimbat directia.

8. Au visat cupe. Glorie. Apoi s-au retras.

9. Au visat dragoste. Au avut-o. Au iesit scantei. Au cantat. Refrenul i-a motivat sau, ascultat pana la refuz, au schimbat placa.

10. Au visat dragoste. Au avut-o. Explozia i-a ars si i-a ras.Timpul i-a doborat.

11. Au visat dragoste. Au avut-o. Si, cautand egalitatea si puritatea si democratia si libertatea si gloria au gasit altceva. Si nu i-au mai dat drumul...

De la rusi vine gazul..sau nu

Breaking news asezonat cu news alert si cu ultima ora: Putin iar s-a suparat. Ucraina are datorii, Europa sa plateasca. Sau, pur si simplu, pentru ca se poate. Macar a venit Martie si e ceva mai cald. Sau poate nu era Baba lui Putin azi si s-a gandit ca sambata, de Baba lui sa primeasca niste bani de la ucrainieni. S-ar mai gasi si alte variante. Cert e ca tuna si fulgera intr-o zi de primavara dinspre Moscow. Telenovela "Uite gazul, nu e gazul" reloaded? Poate ca nu. Inca. Oricum privirea premierului rus nu vesteste tocmai primavara. Aliteratie intentionata.

Spion de mare clasa

Aveam interlopi, cutitari, talhari de drumul mare, spargatori de banci sau macar de bancomate, acum avem si spioni. Si nu oricum, ci de inalta tinuta, evident nu morala. Avem spion, a se citi cu "S" cu sedila. Care spion fura date de maxima importanta pentru securitatea nationala si le vinde la dusmani. Adica avem si dusmani. Deci contam. Mi-am schimbat parerea despre Romanica. Interesam deci existam. Mai mult decat atat. Avem spion prins. Adica 'serviciile' au fost prompte, au reactionat si actionat si l-au dat in gat pe spion. Media n-a pierdut ocazia unui filmulet a la Hollywood sau Bollywood, iar Floricel si mutra sa au devenit vedete inter-nationale. Securitatea nationala e salvata, poporul e la adapost, la ce sa mai emigram? Oare nu inventau expertii nostri teleportarea si asta o vindea pe bani de tigari?

Si fuera posible...

Me decia una amiga justo hoy que dejaria el pais sin mirar atras. A ver, si al final lo hace que podria ver? Atascos porque la capital del Atasco no es Madrid como ponia una pegatina en el coche de en frente en mi primer viaje (creo) en Espana. Supongo que el que la tenia, no habia viajado jamas de la vie en el pais europeo (que va!) que se encontro' siempre entre rusos y turcos y ahora se considera occidental. Y tanto. Solo que no le sale, porque la mentalidad quedo' la misma. Antes de la caida del comunismo (que poco he conocido) se decia: si se puede, por que no? Ahora se dice: que si se puede pizarlos por que no? Si se puede pasar por encima por que no? He escuchado una conversacion muy util: en la vida hay perdedores y vencedores, decidete del lado de quien quieres estar. Wrong. Siempre se pierde. El tiempo, por ejemplo, si vives en Bucarest. El tiempo en el semaforo, en el trabajo donde hay que hacer tiempo, en el supermercado, donde hay que hacer cola. Despues sales del supermercado y admiras el bosque de bloques. Todo gris. He escrito sobre esto antes, no? Hoy siento la necesidad de decir de nuevo que es una ciudad de mierda, en un pais de mierda, con...estaba a punto de escribir gente de...pero no puedo hacerlo porque no volveriais a leer mi blog, cuando mis dedos podran apretar de nuevo el teclado componiendo palabras en rumano, un idioma que no es de mierda en absoluto, lo unico bueno que salio de estas tierras(bastante prestado de hecho).

E balci de balci

Vreti la iarmaroc? Ia neamule balci cat roata cea mare in care te dai de esti curajos. Elena Basescu vrea in Parlamentul European

sa le arate si "ieuropenilor" ce inseamna o fata cu multe succesuri din frageda-i tinerete. Ca nu ii mai este suficient podiumul, simte nevoia si de un covor rosu, macar din cand in cand. Elena cealalta, ministru de inalta clasa, gusta din mielu' la protap protapit cu ocazia comemorarii lui Marin Sorescu de un alt offf poet, Mircea Dinescu. Intre timp chinezii il intreaba pe ministrul de Externe de ce a fost impuscat Ceausescu. Pai nu e clar??? De aia, pentru ca tinerele sperante sa-si manifeste talentul, valoarea, capacitatea, potenta si valenta.

Nu cresc ciulini

Este o planta putin dezirabila, dar des intalnita pe orice maidan din Bucuresti, maidan scapat de furia constructiilor. Si daca a scapat pana acum, are toate sansele sa scape inca o buna bucata de vreme din motive de criza. Deci ciulinii nu sunt distrusi de criza. Ce si cine mai scapa? Se salveaza turismul autohton cu tichete, publicitatea pe internet pentru ca, din lipsa de resurse, timpul se mai poate pierde doar asa, navigand in gol, controlorii de bilete din Moldova (care vor prinde multi necinstiti si asa isi vor face norma si isi vor lua salariile), vanzatorii de loz in plic si cei de alcool nedistilat, pentru pacalit amarul. Daca nu merge cu alcool, se poate incerca si un ceai de maracine sau de urzica. Totul e sa intepe, sa starneasca o reactie, sa nu lase amorteala sa puna stapanire pe nimeni si nimic. Ciulinii sunt tocmai buni pentru a trezi din somnul de frumusete, vecie sau lenevie. Nici macar "criza-din-gura-tuturor" nu-i poate scoate din pepeni...sau radacini!

Misterul cifrelor

Matematica e un mister pentru cei care au ales umanul...pana la capat! Si nu din iubire de semeni, ci pentru ca cifrele nu ieseau din abstractul lor. Filozofia avea mereu un "de ce", franceza un Balzac, culmea realist si un autor je m'enfichist care sa nu tina cont de reguli, o gramatica plina de reguli si exceptii, istoria o poveste, spaniola era o alternativa la engleza tuturor si un mod de viata pentru cei mai aficionati, como yo, romana, a, da, materia aceea pe care o studiau toti, unii cu vointa, altii prin cerinta, putini prin credinta...Asa ca, da sa dam Cezarului ce trebuie si sa denuntam teroarea cifrelor, mai ales pe timp de criza. Ce afaceri sunt de succes pe timp de criza? Cine castiga si cati, multi pierd? Unde sa emigram? Cat de cu plecaciune sa fim pe timp de criza? La cate sa renuntam? Dintr-o infinitate de x+1, la cate putem sa spunem nu? Pentru ca asa vrea Maria-Sa Criza! Optimisti si pesimisti spun ca va dura intre 1 si 3 ani, adica 365 de zile inmultit cu equis horas ca sa ajungem la o suma. O suma de "pas", de "mai tarziu", de "poate altadata". Ei bine, nu, pentru ca exista si varianta umanului!

Magazinul de cartier

Avem super si hyper marketuri. Experimentatii altor zari au spus ca este sfarsitul micilor magazine de la coltul strazii, unde gaseai 3 feluri de biscuiti, apa minerala, detergent si ciocolata cu E-uri. Inca nu s-au inchis toate. Hypermarketurile care depersonalizeaza au insa un avantaj. De cele mai multe ori coada interminabila de la casa enerveaza atat de mult, incat reusesti sa te distantezi de conversatia din jur. Nu mai vezi chipuri, nu mai auzi un limbaj presarat de agramaticalitati, nu mai vezi lista nesfarsita a clientului din fata nehotarat. La supermarket cosul de goleste in fata casierei robot, intinzi cardul sau banii si nu mai esti obligat sa o intrebi "ce face ala micu' ". La magazinul din colt, dintr-o minima politete, trebuie sa scoti castile din urechi si sa zambesti frumos in timp ce ii spui vanzatoarei ce vrei. Mai grav e daca trebuie sa asculti ce vrea persoana care a intrat, din pacate, inaintea ta. La pinta de la chica me dejo....avem o tanara de vreo 30 de ani cu codite de negresa, cu buzele in doua nuante, roz si maro...k de... fara creion nu se poate, cu sanii peste decolteu si cu doua kile de aur peste sani, cu o cruciulita cat un crucifix scos la plimbare in zilele de sarbatoare, cizme de lac si minijupa. Ca fusta scurta nu-i pot spune in acest caz. Pitzipoanca wanna be, e stilata si informata. Arata cu dejtul cu unghia lacuita si desenata cu floricele, spre o sticluta. Vreau si Cocolino. Roz sau verde vine intrebarea prompt. De care-i mai bun, ca nu-i problema. Si totu' bine acasa? Daaaaa. Am pus masina de spalat, masina de spalat vase, termin in juma' de ora. Si mai da-mi si de aia si de aia. Si ce mai vroiam? Cat se scobeste in cutia craniana, ii suna telefonul. Evident, manele. Desi ma grabeam, spectacolul merita. Nu prin inedit. Ci pentru ca era o dovada ca ele chiar exista. Si fac cumparaturi, si stiu ca e nevoie de detergent bun si de masina de spalat, nu asa oricum...Atunci cand cineva imi vorbea de uniforma romanilor plecati la munca pe alte meleaguri, cu tricouri fara maneci, (barbatii) si cu lantu' de gat, pardon la gat...ma gandeam ca e o mica exagerare. Gresit. Uitasem insa de specimenele similare care isi fac veacul pe aici. Noroc cu magazinul din colt. Acolo chiar gasesti de toate de vanzare!

Descriptio...

Daca in prag de seara eram sincera si vorbeam despre sadism, dis-de-dimineata, cand se crapa de 12, am preluat o idee de la Di si am transformat-o intr-un nou exercitiu de sinceritate. Desi ar trebui sa nu exagerez!



SUNT:pesimista pana in maduva oaselor, introvertita, organizata si rea

AŞ VREA: sa se inventeze teleportarea

PĂSTREZ:foarte multe amintiri

MI-AŞ FI DORIT: sa stiu ce am fost in alta viata

NU ÎMI PLACE:laptele

MĂ TEM: de spatii inchise, la propriu si la figurat

AUD: numai ce vreau eu

ÎMI PARE RĂU: de timpul pierdut

ÎMI PLAC: cainii, scoicile si marea

NU SUNT: unde ar trebui

DANSEZ: pe ritm de samba de 2 ori pe saptamana

NICIODATĂ: nu spun niciodata

RAR: accept compromisurile

PLÂNG: la nervi

NU SUNT ÎNTOTDEAUNA: punctuala

NU ÎMI PLACE DE MINE: cand ii dezamagesc pe ceilalti

SUNT CONFUZĂ: daca ploua

AM NEVOIE: de muuulta ciocolata

AR TREBUI: sa pot lua decizii

Sadism in prag de seara

Suntem sadici. Pentru ca se poate. Pentru ca e simplu. Pentru ca toti avem puncte slabe pe care ceilalti le pot exploata. Unii, mai ...experimentati...stiu sa le ascunda. Altii, mai sinceri (ghinion)...sunt limpezi ca gheata fara mizerii. Dar toti avem un punct de sadism care poate sa ajunga sa raneasca. N-as vrea sa amintesc de proverbul bine stiut "Sa moara si capra vecinului". Sau de zicerea "Decat sa planga mama, mai bine sa planga ma-sa". Sau de sagetile aruncate dintr-o tolba prea plina, zilnic, de fiecare dintre noi. Le mal pour le gout du mal. Are o savoare speciala, lasa un gust amar, dar nu te poti hrani numai cu dulce. Provoaca diabet, si diabetul se trateaza greu...Mai sunt si alte boli care se trateaza la fel de greu, dar se trateaza. Nu putine sunt dependentele care ucid. Important este insa si ce anume ucid. Sadismul ucide, traversand un drum cu pasi destul de repezi, entuziasmul. Si daca entuziasm nu mai e, nimic nu e. Decat o seara cu sageti in minus, in tolba!

Dupa 20 de ani...

In niciun caz nu vreau sa-l citez pe Dumas, cand pe noptiera ma asteapta o carte de-a lui Beigbeder. Nu au nimic in comun. Problema e ca ea ma asteapta, in timp ce eu "stau pe net". Am facut un scurt sondaj printre colegii de serviciu cu varste cuprinse intre 20 si 35 de ani iar concluzia a fost urmatoarea: prima miscare in momentul in care intra pe usa este sa aprinda calculatorul. Abia mai apoi isi dau jos paltonul imbibat cu fulgi de zapada. De cativa ani buni messengerul este o modalitate de comunicare folosita chiar mai des decat telefonul. Mai nou, blogul este gazda unor conversatii care s-ar fi putut purta si live. Barfa la o cafea a fost inlocuita de chat-ul zilnic, baietii(si aici nu e vorba de discriminare-o spune o fosta jucatoare de Fifa) prefera sa se joace in retea ultimul game cu impuscaturi si "strategii", decat sa iasa la o bere. Fetele dau copy-paste conversatiilor de pe mess mai ...promitatoare si le trimit prietenelor, in speranta unor lamuriri suplimentare. Baieti si fete prefera sa socializeze pe net, sa analizeze poze pe hi5 in loc sa analizeze "la fata locului". Ore si ore de privit in monitor, de tastat, de "linkuit", de "chatuit", de "messuit". Imi cer scuze pentru licentele lipsa. Unde ne vom gasi peste 20 de ani? Fie laptopurile cat acul de gamalie vor fi aruncate la cosul de gunoi (putin probabil), fie vom fi niste mici robotei. Pentru mancare, apasati tasta 1. Pentru apa, apasati CTRL w. Pentru sex, CTRL+SHIFT a, pentru zambete fortate, CTRL ALT DELETE.

Paduri ce-ar fi putut sa fie...

Padurile s-au dus, scrum s-au facut sau cabane, sau mese decorative. Gheata s-a dus. Apa s-a varsat. Nu mai avem dinozauri decat in politica. Nici macar porumbei nu mai sunt (ca doar s-a dus si era romantismului). Dispar si papagalii. Nu de tot, din pacate. Doar cei din padurile tropicale, ceilalti impanzesc lumea. Crocodilii se transforma in posete cumparate de alti crocodili. Elefantii devin bibelou, iar rasul este ocrotit de lege. Sa radem, deci!

Despre idoli cu chip de lut

Sunt mai multe feluri de idoli. De fapt nu asupra celor cu chip de lut vreau sa ma opresc, pentru ca ei se topesc, ard si dispar. Vreau sa ma opresc la idolii cu statui de bronz in fata stadioanelor. Despre cei care merita, despre cei care au reusit sa-mi aprinda dorinta de a castiga. Despre forta si carsima. Despre profesionalism si vointa. Despre puterea de a se ridica, atunci cand sunt la pamant. Despre cei care stiu sa planga atunci cand sunt in avantaj. Despre semnul victoriei facut cu moderatie si despre capacitatea de a se razbuna pe un adversar care nu stie ce e fair-play-ul. Despre Gabriel Omar Batistuta. Pentru ca trebuia.

Hay dioses que no valen la pena. Que desaparecen poco despues de haber sido apercibidos. No es de ellos de quien quiero hablar. Quiero detenerme un momento para hablar de los dioses de verdad, que tienen estatuas frente a los estadios. De los que lograron despertar dentro de mi el deseo de ganar. De la fuerza y el carisma, del talento y el trabajo. Del profesionalismo y la voluntad. Del poder de levantarse cuando estan en el suelo. De los que saben llorar cuando estan en ventaja. De los que viven la victoria con moderacion y de los que tienen la capacidad de vengarse de un adversario que no sabe lo que significa el “fair-play”. De Gabriel Omar Batistuta. Porque se lo debia.

Fus orar

Incerc sa accept faptul ca atunci cand ma trezesc in Romania este ora 10, iar pe alte taramuri e noapte, amiaza, sau doar o dimineata intarziata. Este cel mai mic rau, insa. Mai grav este ca in tara lu' Papura-Voda, nici macar Papura insusi nu mai domneste. El a fost inlocuit de alti domnitori in functie de locul de sub soare in care ne aflam. Daca de exemplu si din nefericire ne-am afla la Brasov in apropiere de vreo casa de schimb valutar, domnitor ar putea deveni un hot la drumul mare, cu un pistol de calibru mic, daca ne-am afla in comuna Ganeasa din judetul Olt, domnitor ar fi uleiul sau gazul, in functie de circumstante. Adica, daca nu merge sa cumperi votul cu ulei, faina sau un kil de zahar, poate merge cu un pistol cu gaz. Asa, pentru a fi mai convingator. Daca ne gasim in Bucuresti, waw, ce de domnitori! De la paznicul ad-hoc din parcare, la controlorul RATB care ii ocoleste pe cei mai inchisi la culoare (cata discriminare), la politistul in trafic care dirijeaza si ne dirijeaza intr-un ritm propriu doar lui, la functionarul de la primarie responsabil cu avize de tot felul, la medicul de la ambulanta mereu in intarziere (din cauza politistului din trafic, evident). Dar sa nu-i uitam pe domnitorii strazii, sau ai buevardelor mai bine-zis, pentru ca o linie demonstreaza mereu cat sunt de bazati (pana intra in vreun stalp, ce ii incomoda), sau pe detinatorii adevarului absolut de la tv, care ii comenteaza pe toti ceilalti domnitori (au si ei felia lor). Mai stiti si altii?

Preocupari...lingvistice

Dupa ce am vorbit despre fotbal, sa trecem la alte preocupari la fel de intelectuale, si anume telenovelele. Am o problema cu o productie difuzata, realizata(nu stiu exact) pe trustul antenistic, si anume "Fiicele marinarului". Si nu, nu este vorba de o trimitere la Basescu, mult stimat de trustul in chestiune, ci de o telenovela construita in pur stil romanesc. Adica prost, de mantuiala. Le trimite pe tinerele sperante (a se citi actrite) sa filmeze in Barcelona si prin alte locuri, iar una se presupune ca e marocanca, alta born and raise in Spain. Si familia acesteia din urma la fel. Iar spaniola folosita e mai proasta decat a capsunarilor obositi dupa o saptamana de stat pe acele taramuri. Nu exista nici macar acord intre substantiv si adjectiv, nu mai vorbesc de accent sau alte lucruri sfinte! Dar avem productie de anvergura! Una mierda!

Despre viciu, dependente si coincidente

Cand pronunti cuvantul "viciu", imaginea relationata cu el este fie un pahar de..., fie o substanta alba, interzisa, fie un pachet de tigari cu desene oribile, fie o ruleta...Mai sunt si altfel de vicii. Mai grav e cu dependenta. Pentru ca aici gama e si mai variata. Dependenta de ciocolata e tratabila, altele nu. Dependenta de calatorii e absolut necesara, dependenta de munca e obligatorie, dependenta de afectiune era inscrisa si ea intr-o piramida inversata. Coincidentele intra intr-o alta categorie. Se presupune ca e vorba de hazard. In general insa tot la dependente se reduc, pentru ca relationarile trimit la crearea unei stari de spirit in care totul e coincidenta, sau deja-vu, sau semn.

Si complique, si joli

Apres avoir lu un certain blog d'une certaine blonde, j'eus d'un coup le besoin d'ecrire en francais. Pour parler des souvenirs d'un temps revolu. A quoi ca sert? Les souvenirs? Le besoin d'en parler? A rien, mais parfois il devient une necessite de revenir, d'analyser, de rememorer. Le resultat ne represente jamais une solution, mais il est toujours une raison pour continuer. Je m'excuse devant les anglophones, ou les autres, quoi qu'ils en soient, pour un bref instant de melancolie et je promets de revenir a mes critiques de chaque jour dans un roumain bariole d'espagnol...Il n'est pas trop complique de comprendre, il est si joli d'accepter...