sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Continuarea in episodul urmator?


Totul ar fi trebuit sa se sfarseasca intr-un orasel alb cu iesire la mare. Doar ca asta ar fi insemnat sa fie o poveste cu happy-end, ca doar ne preocupa englezismele. Numai ca sfarsitul, departe de a fi cuiva clar, este departe si atat. Inceputul este mai usor de redat. In loc de un oras mic, ne aflam intr-o capitala. In loc de albul respirat de mare si de lumina, vedem un gri feroce care inghite tot, spatiu, timp, plamani, ochi, oameni si animale. Un oras care creste dar in loc sa se dezvolte, inghesuie. Inghesuie orice copac care tremura de frica dintilor masinariilor conduse de o mana pregatita sa sape fundatia unei cladiri de birouri, gri si ele; inghesuie oamenii pe trotuarele inguste si autobuzele cumparate si ele la "mana a doua" din tara mult prea civilizata Germania, inghesuie masinile cumparate in rate, de ochii vecinilor invidiosi; inghesuie panouri publicitare care iti spun cum sa traiesti. Cum si mai ales cu ce. Cu ultimul model de plasma, cu tigari care dauneaza grav sanatatii dar iti ofera libertate, cu bauturi fara euri, decat una doua acolo, nici nu mai conteaza, ca eticheta e scrisa cu litere mici. A inceput cu un cutremur.

joi, 29 ianuarie 2009

Despre autoflagelare

Suntem masochisti. Votam la fel, ne imbracam la fel, mancam la aceleasi restaurante
fast-food (eu nu), gandim la fel, vrem masina germana, ca alea italienesti sunt prea scumpe, vrem sa epatam cu fotografii din alte lumi, cu ultimul telefon, cu ultimul banc, cu ultimul….Suntem un banc. Y que chiste, ni pensar! Atata timp cat politica e berea si pasiunea e spritzul, cat vinul se consuma sub forma de demidulce, si clubul e cu house, suntem la fel. Adica 0.0.0. Suntem masochisti pentru ca nu ne revoltam. Ne plangem de mila si ne place sa “ne radem” de altii. Ne autoflagelam prin cantitatea de lucruri proaste la care suntem partasi. Nu mai stim sa spunem adevarul, si nu am invatat sa disimulam pana la capat.

miercuri, 28 ianuarie 2009

Cronica micului ecran


Am aflat de la tv in aceasta seara ca Al-Hilal inseamna "Semiluna". N-am verificat prin mai multe surse, dar promit sa revin. Am mai aflat ca se sinucid oamenii din motive de criza, ca visul american exista doar in filmele americane, ca prietenia poate fi periculoasa (asta se poate afla si prin experienta proprie), ca Geoana cunoaste cuvintele real si sincer (mai greu e cu semnificatia lor), si ca 4,3,2 a mai castigat un premiu. Sa presupunem ca nu ar fi existat micul ecran si ne-am fi limitat la cunoasterea unei limbi foarte straine din carti + vizite in locuri indepartate, a visului american prin aceeasi metoda, a prieteniei cu iz de "danger" prin testare si degustare, si a politicienilor prin contact direct (doar se plimba mult prin tara inainte de alegeri).4,3,2 poate fi apreciat si fara a-l viziona prin ochiul juriului expert. Ramane problema sinuciderii, despre care cu greu se mai poate povesti "apres". Macar pentru asta si merita efortul zaparii. Pentru ca in rest apasatul pe butonul telecomenzii necesita mai multa energie decat sinapsa.

marți, 27 ianuarie 2009

Criza de idei si reflectiile ei


Ok, se inchid fabrici si uzine. Adica se disponibilizeaza, adica nu se mai produce, pentru ca nu se mai consuma. Si nu se mai consuma ca poate mai apoi se inchide fabrica si uzina. Ce ne facem? Pe sistemul vine, vine gaura neagra si ne inghite, dar oups, n-a mers experimentul si s-a amanat sfarsitul lumii, eu zic sa ducem experimentul pana la capat. Poate intra totusi criza in faliment, se sparge cercul vicios, se imprastie viciile si se transforma in virtute. Daca nu, mai exista si varianta aplicarii de la peau du chagrin si implinirii viselor si visurilor pana cand se termina. Pielea sau timpul. Sau criza, pentru cei optimisti.

luni, 26 ianuarie 2009

Jocul cu bulina rosie


Sunt cladiri care cad, si lasa in urma lor mult praf si nicio amintire. Cladiri cu bulina rosie. Sunt jocuri cu multe butoane si, in functie de ce apesi, declansezi sau nu un next level. Iar cand ajungi la capat, te intrebi de ce n-ai dat ascultare avertizarii. De data asta tocmai pentru ca s-a evitat comoditatea. Cladirile raman in piciore, prada ploii si vantului si cuvantului. Jocurile se sfarama iar bulinele se maresc si creaza confuzie. Nu pentru mult timp insa.

Despre sageti si sagetari


Jocul cu sagetile este practicat de toata lumea. Udrea sageta PSD-ul si inima lui Il presidente, Tari sageta opozitia acum e sagetat pana peste cap in mijlocul ei, Geoana nu nimereste ever tinta, cativa o schimba in functie de echipa manageriala si musca din cascaval, doar asa e in politica. In sport, tinta e aceeasi, sagetile se mai schimba, in marketing se schimba tinta, se pastreaza sagetile iar in dragoste sagetile nu au ce cauta; ar trebui insa cautate sagetarile.

duminică, 25 ianuarie 2009

Cand nu vrei sa cuceresti decat o parte din lume


Nu este suficient sa poti sa cuceresti lumea, daca lumea nu te intereseaza. Mai important ar fi sa afli daca fantasmele de fiecare zi depasesc realitatile din fiecare an. Si daca plasmuirile sunt de fapt mai reale decat rutina zilnica. Si mai ales de cate ori pe deceniu poti sa cazi in aceeasi plasa (elegant vorbind). Sau daca se poate trai clipa, daca exista capacitatea necesara sau ti-e teama de viitorul in care oricum vei pierde. Pe scurt, ai de ales intre plase si plasmuri. Intre recunoastere si prejudecata. Intre spatiu si timp. Intre lume si eu (daca-mi permite limba romana, si uite ca imi permite).

vineri, 23 ianuarie 2009

Vis-a-vis

Cine spunea ca daca prostia ar durea, multi ar urla, nu s-a gandit la un lucru. Multi urla din cauza prostiei celorlalti...Asa ca strigatul de disperare exista, doar ca el nu este bine interpretat. De altfel interpretarile nu sunt punctul forte al multora. Nu stiu daca tine de IQ, de bun simt sau de o analiza a conditiei umane care nu este accesibila tuturor, dar ceva se rupe la un moment dat. Un moment care persista pentru categoria care da dureri de cap celorlalti. N-ar strica sa vedem cu totii unde ne incadram. Si mai ales raportat la ce. Hasta entonces...una pastilla no estaria nada mal!

joi, 22 ianuarie 2009

Povesti nemuritoare

Ok:subiectele zilei.Cate cluburi de fotbal dau faliment in timp ce politicienii sunt ascultati iar votantii NU si de cate ori mai apare o rapita. Restul e rutina. Parca si gropile au fost inghitite de gaura neagra a undelor ce permit comunicarea intre toti, chiar si fara voia ne-totilor, parca si criza s-a mai dus putin, cand ea nici nu a inceput bine, in fata preocuparii pentru sarmanii oameni bogati din fotbal care au ajuns la fundul sacului, parca si telenovelele mexicano-argentiniene-columbiano-peruane palesc in fata celor autohtone de pe televiziunile de buzunar.Povestea cu paiul si cu barna e deja uitata!

marți, 20 ianuarie 2009

Avem si ce au ei si ce nu au ei


Europa are gaze. America are presedinte. Romania ce are? In primul rand, am face parte din batranul continent, asa ca a ajuns si la noi gazul rusesc. Un lucru bun. De maine vom avea si incaltaminte cu efecte pozitive asupra organsimului, inventata de un elvetian. Mai avem si McD, de la americani. La alegere cu shaorma, de la turci. Sa nu uitam de conceptual contrafacut al pizzeriilor. Avem si politicieni.Asemenea Mc-ului dau dependenta (alta explicatie pentru alegerea acelorasi de N ani nu exista) si sunt contrafacuti-ca pizza de la coltul stradutelor neasfaltate. Si mai avem si telefoane ascultate. Asta da tara a tuturor posibilitatilor. Poate peste 4 ani Obama candideaza la noi. Desi nu ar avea nicio sansa. Ca nu i-ar fi prieten nici raul, nici ramul. N-ar putea sa le descante precum politicienii nasacuti-crescuti pe taramuri mioritice, mult prea familiarizati cu shaorma de la colt asezonata cu un vin de 15 ani, ca doar isi permit!

luni, 19 ianuarie 2009

6 luni te asculta cineva. Si dupa aceea?


Un format de jurnal recent inlocuit incepea cu stirea zilei. Azi stirea ar fi ca NU mai suntem ignorati. Cineva ne asculta. A avut statul grija de asta. Astfel, toate convorbirile telefonice şi SMS-urile vor fi înregistrate şi stocate timp de 6 luni. Asa nu ne vom mai simti niste mici furnicute intr-un Univers prea mare, in care nu contam. Teoretic operatorii de telefonie vor stoca doar numărul de telefon al apelantului şi al celui care a fost apelat, adresa abonatului, locaţia celui care este apelat, când a fost făcut apelul şi cât durează convorbirea telefonică. Adica nu si continutul. Ceea ce era mai important. La continut se va ajunge doar daca cer neaparat procurorii. Cu motivatia de rigoare, bineinteles. Iar lucrurile nu se opresc aici. Toti furnizorii de internet sunt obligaţi să stocheze datele referitoare la e-mail. Pai cum vorba Volant, dar acum nu mai Volant, iar Scripta Manent si ea, ca altfel cei care sunt mai harnici la scris decat la format numere de telefon s-ar simti inferiori. Trebuie sa-i asculte si pe ei cineva! Totul pentru siguranta. A mea, a ta, a statului. Totul pentru a te proteja. Doar ca in loc de latex se recomanda ceva ce te scapa si de boli, si de copii nedoriti si de placere. Adica si de boala vorbei lungi, si de urmasi (k e o lume prea ingusta ca sa mai aduci pe cineva in ea) si de placerea de a mai interactiona. Pentru ca deja interactioneaza prea multi. Problema e ca se pastreaza inregistrarile doar 6 luni. Pai cum si ce aveam eu de spus/slash scris nu mai valoreaza nimic dupa 180 de zile? Nu e bine. Eu zic sa va mai ganditi. Ca vaut la peine! La peine de mort. Si eventual si niste drepturi de autor pentru copiere de idei in subconstientul alora de pun nu botul…ci urechea!

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Dos ciudades


La ciudad blanca versus la ciudad gris. Quien se supone que tendria que ganar de las dos? Ventajas: la primera tiene mar, junta recuerdos, la segunda tiene...Mierda, si necesito mas de 5 minutos para escribir dos cosas buenas sobre Bucarest(la ciudad gris) y no me sale ninguna, significa sea que no tengo inspiracion, sea que no tiene la Capital nada bueno que subrayar. Desventajas: la primera esta aislada del mundo, la segunda se encuentra en el Este salvaje. A ver, que se puede escoger.Como, al Este salvaje, con sus agujeros y gente frustrada, por ser tanta, lo conoce casi todo el mundo que podria leer estas lineas, mejor mostrar las diferencias sin comentarios, como en Euronews.( Imagen de Cadaques)

Categorii sau care jumatate a paharului o vezi


Volviendo a cosas serias...Exista mai multe categorii de oameni: cei fericiti, caci saraci cu duhul (si multi), cei nefericiti, caci saraci cu duhul(putini, dat fiind ca nu isi dau seama), cei fericiti, caci au aflat cate ceva si exploateaza la maximum ceea ce au invatat, si cei nefericiti, caci au aflat cate ceva si nu pot exploata acel ceva, dat fiind ca stiu ca nu e suficient. Daca ati avut ghinionul sa va inscrieti in ultima categorie, sper sa credeti in reincarnare. Data viitoare va fi mai bine! Mai exista si categoria omul fluture, dupa ce a fost larva, dupa care moare repede, pentru ca tot ce e frumos, liber si colorat devine urat, prizonier si cenusa. Nu se recomanda minorilor aflati la inceputuri! O alta categorie ce nu trebuie neglijata este cea a omului musca. Miroase ce e urat, se imbata cu acest iz, isi pierde luciditatea si ii enerveaza si pe ceilalti. A se evita in gupuri de mai mult de doi! Iar la final, nu pierdeti din vedere categoria "Petre esti cel mai bun". Devenita celebra dupa intrebuintarea publica a unui personaj notoriu ajuns presedinte-premier(categorie inventata de el), este categoria cea mai periculoasa si contagioasa. Caci cel mai bun este inghitit de multimea mediocra sau de mediocrul adulat de multime. Daca ati recunoscut categoria, cea mai buna solutie este sa o lasati sa arda la foc mic in propriul orgoliu pana cand se transforma in categoria "ce am fost si ce-am ajuns". Aviz amatorilor!

vineri, 16 ianuarie 2009

Firenze


Si ca tot vorbeam e Florenta, de povestit ar fi multe, dar in secolul high-speedului, nimeni nu mai are timp de citit, cel mult de rasfoit daca iti atrage atentia ceva: o gluma(si aia scurta de pe mess), o culoare socanta sau o imagine completa a unei preocupari mai vechi. Altfel, e un blank total si treci mai departe. Pana la contactul cu Cizma, un scurt preview.

joi, 15 ianuarie 2009

Politica, bere si fotbal


Am vorbit de politica intrata la apa, de bautura belgiana si oarecum si neaosa, pentru ca tot romanul bea BERE, si mananca mici, acum sa trecem la lucruri seriose: fotbalul ar fi unul dintre ele. Daca nu esti interesat de dilema Guvernului a fi sau a nu fi marire de salarii pentru bugetari, nici de ultimul film cu Rambo de pe ProTV(de acum 5 ani, ca e criza si nu-s bani de unul nou), nici de filmele indiene de pe National TV(reclama firmei, atat cat mai este ea), raman canalele de sport. Alea de pe la noi, k altfel ar mai fi o alternativa: Discovery sau National Geographic, dar astea indeamna la visare si nu e recomandata celor slabi de inger (si multi). Buuun.(Asta ar fi vorbirea lui Creanga, dar pana la Amintiri din Copilarie, mai am un pic, k nu le merita toata lumea). Asa ca in lipsa de vreun Rai Sport, deschidem raiul amatorilor de barfe, ca stiri nu se pot numi, de pe canalele de sport romanesti. Nu dau nume, k oricum toate sunt la fel. Surprinzator nicio stire despre Mutu, pentru ca e in voga antrenorul Rapidului, neplatit, si ex-jucatorul Stelei plecat la arabi sa culeaga bani. Contrastele se atrag si stirile se leaga in Run. Sau nu, dar c’est la vie.Pero no se la toqué, cum ar spune francezii contrazisi de spanioli.(Parca aveau ceva de impartit pe vremuri). Revenind la fotbal, parca pe bloguri trebuie sa scrii despre pasiuni, pe sistemul Flori, fete sau baieti. Atat de deschisa nu sunt inca asa ca as putea sa vorbesc doar despre un fel de cautare post, in Florenta zilelor noastre, cu Fiorentina altor zile. Din nou ar trebui sa intelega cunoscatorii. Cunoscatorii de valori. Nu de simulacre ce activeaza intamplator intr-un loc care a simtit nevoia sa-i ridice candva o statuie unui super jucator: Gabriel Omar Batistuta. Si nu ca orasul ar duce lipsa de statui. Dar vorbim de un numar 9 care nu ar fi avut ce sa faca azi cu pasele unui numar 10 de nota 2. E drept ca nu mai sta in bratele Cocai sau Inei, si acum se da drept un bun ragazzo. Oricum e greu sa treci de la Bati gol la Mutu gol. E la fel ca in Run-order. Ai nevoie de ceva tampon ca sa treci de la o stire la alta, de la un eveniment la altul, de la o tema, la una distincta. Altfel s-ar chema blasfemie. Cu putina moarte subita(a se citi mai jos), trece insa si asta.

Moarte subita



Nu e vorba despre opusul “unei lungi si grele suferinte”, nu este vorba despre un accident bizar sau despre un atac de cord survenit pe neasteptate. Dimpotriva este la celalalt capat al listei de nenorociri.Nu le pune capat, ci doar le amana sau le pune sub o lumina diferita pentru cateva momente. Este pentru “connaisseurs”, entre los cuales no me puedo situar, dado mis preferencias. Preferinte pentru ceva mai puternic, mai elaborat, cu un grad-doua in plus. Am probat o singura data moartea subita-la propriu; de cateva ori la figurat. In mod normal, daca incerci o data la propriu moartea subita nu mai poti sa povestesti experienta. Nu e cazul acum. O asociez cu reguli stricte, zbor de cateva (putine) ore si senzatia de libertate. Pe scurt cu civilizatia. En bref, cu sentimentul independentei. Y para terminar, con la ilusion. Pentru ca nimic nu dureaza, mai ales daca se intampla subit. Ciudat, dar the taste is good. Engleza nu ar fi avut ce cauta in blogul meu. Poate ceva germana s-ar fi potrivit, sau mai degraba flamanda.In lipsa de amandoua si de moarte subita, am ales sa explic titlul. De fapt nu pregateam un necrolog, ci un text publicitar pentru o bere belgiana: Mort subite. O sa-i caut pe net pentru a le lasa datele contului pentru drepturile de autor. Meritate, presupun.
A plus tard!(foto din Bruxelles, de unde si experienta)

miercuri, 14 ianuarie 2009

Cu si fara fir

Mai de actualitate ar fi sa scriu despre Valvataia rusa versus Palpaiala mioritica...Sau despre cum se inrosesc telefoanele cu fir stravechi. Asteptam cu interes si teama de inghet finalul. Pana atunci..fir intins!(Nu de alta da' sa nu se intrerupa si convorbirea, dupa gaz).

“Mariner” la apa


A fost odata ca-n povesti o preafrumoasa fata. Si orice prea frumoasa fata incearca sa se imbrace frumos, sa-si puna flori in par, salba la gat si pantofi cu toc, doar, doar o vedea vecinul de vis-a vis adica din opozitie, cate calitati are. Nu de alta dar vecinul de azi poate deveni cavalerul de maine. Un cavaler care sa o ia de mana si sa o conduca la dans sau in oricare alta parte, pana ajunge in punctul final-capita de fan-si apoi o arunca la primul colt dupa ce si-a asigurat faima de a fi fost primul care. Ce se intampla insa daca pe “preafrumoasa fata” o cheama Romania? Se intampla sa-si gaseasca drept conducator pe ringul de dans-un mariner. Sau marinal? Ca marinar nu e precis. Alfel nu si-ar fi lasat partenera de dans in plata Domnului, voia soartei si furia apelor. Saraca Romanie si-a pus poalele in cap de atata sperietura. Si nu i se trage de la ochiul poznas al marinerului, ci de la apa cea mare, care venea mari venea si nu se inspaimanta de privirea galesa-plangatoare a cavalerului pe cal alb cu anveloape germane si girofar in fata si in spate. Ca degeaba fluiera cavaleru-marineru de doua ori, randasii nu strangeau apele, nu curatau noroiul si nu ridicau gospodariile. La ce bun? Daca mai ploua si la anul? Asa ca fecioara Romania ramanea cu poalele ridicate, cu florile din par udate, salba de scoici vanduta pe o dusca de rachiu si pantofii cu toc transformati in cizme de cauciuc-din acelea refuzate de Videanu pentru a nu fi acuzat de “politicianism”-inchidem paranteza. Iar cavaleru’marineru’ gaseste de cuvinta sa lacrimeze pe sanul Romaniei emotionate pentru a umple paharul. Noroc ca preafrumoasa fata inghite orice: si lacrimi prezidentiale-cavaleresti si tuica de duzina, ba chiar si vizichi daca-i dai pentru a-si ineca amarul, noroiul si scufunda pantofii de dans scalciati de atatea tumbe provocate de marinerul Poznas, Plangator si Petrecaret. Ce de “P”-uri. Sa vina de la ce suge licuriciul?

marți, 13 ianuarie 2009

Inscriere in normalitatea lui 2009 superficial


Am evitat intrarea in lumea hifivista, forumista...pana acum.O consideram puerila, superficiala, pierdere de timp si energie. Si iata ca intr-o seara in care sunt la fel de superficiala ca de obicei, am mult timp de pierdut si nu-mi pot canaliza energia pe ceva mai constructiv...am decis sa-mi construiesc un blog.
Si pentru ca exista libertatea de exprimare, si pentru ca se poate, va fi un blog trilingv...sper ca inca mai stiu...
Asa ca:"Atentie, rade, zi" (Cunoscatorii stiu de ce)...Ceilalati pot sa spuna orice, oricand, sa taie orice, oricum si sa caste bine ochii, poate descopera ceea ce cautau mai demult.
Daca nu: Disfrutalo o dejate llevar por los impulsos y escribe lo que te da la gana...si te da!
Un point, c'est tout!
A plus tard, daca mai avem chef....

Historia de una libertad fingida


Los Balcanes producen mas historia de la que pueden digerir.Lo decia Winston Churchill, sin que piense en un pais siempre dispuesto a comer sin saber si despues podra digerirlo. Se trata de Rumania-un lugar en el que hace 19 años un estado murio para reinventar una sociedad. Claro, no se trataba de un estado de derecho, porque los derechos no existian. Existen ahora por escrito, porque se murio por ellos. O por lo menos esto pone una piedra levantada en el sitio emblematico de Plaza de la Universidad. “Aqui se murio por la libertad”. Si estas de paso, y ves por la primera vez esa inscripción, a lo mejor empiezas a preguntarte cual fue la historia de esa piedra colocada en el centro de Bucarest. No es una historia facil, por no ser muy clara. Hace poco mas de 19 años, “el primer hijo de la Nacion”, Nicolae Ceausescu, se dirigia a una multitud de gente juntada, no se sabe como en la Plaza-convertida de la Revolucion. Gente, que por un milagro, que no venia de Dios, ni sólo del cura ungaro que habia comenzado una especie de rebelion dias antes en otra ciudad de Rumania, Timisoara, se habia reunido esta vez no para traerle flores, si no para gritarle verdades. De donde salio la fuerza del grito general, en la libertad de hoy todavia no nos hemos enterado. Un grito que no sólo salio en el centro de la Capital. En los barrios perifericos la gente se alegraba, abria las ventanas y gritaba como el echo… “Huyo el dictador…somos libres”.Y puños golpeban con sed cualquier objeto encontrado de camino, como eliberacion de energias latentes. Antes de que el camarada se escape (por poco tiempo), delante de su balcon, de donde se suponia que tenia que calmar a la gente agitada, el dictador prometia augmenter los sueldos y recibia maldiciones. Augmentos que hubieran servido para que? Sin gaz, luz y comida en sus apartamentos grises, los bucarestinos intentaban salir de su vida gris. Algunos salieron de ella por completo, caidos en la sangre de las balas que venian de alguna parte, nunca muy fija, nunca reconocida, nunca castigada. Asique se murio por la libertad. Hoy somos libres, libres de gritar y de maldecir, gran cosa. Libres de viajar y de leer. Libres de ver pelis en la tele, despues de la hora de cerrar –las 22-de hace 19 años. Libres de votar varios partidos y de escoger nuestros politicos. Libres de escuchar musica de todos tipos. Lastima que de todos estas elecciones que se pueden hoy hacer, se escuchan manele , se leen periodicos tabloid, se votan los mismos politicos de siempre en los ultimos 19 años, se viaja para contar lo que se ve y no para ver. Pero si que se ganó algo: podemos gritar y maldecir a cada esquina. Asi que no se murio por la libertad, si no por el derecho de dar por lo menos un puñetazo verbal al otro, al mundo, y a quien mas se te cruza. Porque sí que ahora nos podemos cruzar en cualquier parte con la certeza de que no hay mas problemas con la ley, dado que ella no existe, es como una dama misteriosa y peligrosa a la que todo el mundo invoca, nadie conoce y nadie respeta, por estar en la boca de todos. Se murio para conseguir derechos, leyes para todos y esperanza. Y sobre todo para poder decir “A la mierda con todo” cuando se te da la gana. Mejor no volver a subrayar porque se murio…

Bucuresti&province

Bucurestiul nu mai este demult Micul Paris doar pentru ca exista cateva cladiri, care si astazi, reabilitate, seamana cu romantica si vizitata Capitala franceza. Si aceasta pentru ca sistemul “Paris et province” se aplica si la noi. Diferentele pornind de la infrastructura, continuand cu educatia si sistemul de sanatate sunt vizibile imediat ce se depasesc granitele din ce in ce mai largi ale orasului lui Bucur.Si chiar daca la noi nu este vorba de mandria de a vorbi fara accent, sau mai degraba cu accent de Bucuresti, diferentele sunt marcate si vizibile la fiecare pas. In Spania de exemplu, oamenii, macar teoretic beneficiaza de aceleasi drepturi si facilitati indiferent daca provin din Madrid, Barcelona sau un satuc de cateva mii sau chiar sute de locuitori. La noi, pentru a intra la un liceu bun, creditat cu cele mai performante cadre didactice, este nevoie de un examen serios, avand insa libertatea de a alege unde anume vrei sa studiezi. In alte tari, europene de ceva vreme, educatia se considera egala si pentru toti, de aceea fiecare elev se duce sa studieze acolo unde este repartizat, in functie de domiciliu. Ce se intampla insa daca te-ai nascut in comuna Toporu din judetul Giurgiu? Esti obligat sa mergi sa studiezi la Bucuresti, evident nu singurul, dar cel mai important centru universitar. O data aici, urmatorul pas este cautarea unui job, si a unei case. Asa ca nu este de mirare ca in ultimii ani populatia Bucurestiului a crescut simtitor. Daca in 1930 in capitala existau putin peste 600.000 de locuitori, iar in 1950, ca urmare a industrializarii, populatia s-a dublat, astazi exista conform recensamantului 2 milioane. In realitate insa, exista foarte multi “bucuresteni” adoptati, fara acte. Acest lucru nu va face insa decat sa adanceasca diferentele intre Capitala si provincie, dat fiind ca mana de lucru, atat cat mai este, se gaseste in Bucuresti, iar cele mai importante proiecte imobiliare sunt tot aici. Spitalele sunt si ele tot aici, existand unitati sanitare in care vin oameni din toata tara, pentru internari, pentru ca in zona din care provin nu exista fie aparatura, fie medici, fie niciuna, nici alta. Bucurestiul creste, prin urmare, ceea ce nu inseamna neaparat ca se si dezvolta, pentru ca infrastructura este aceeasi, parcurile au ramas la acelasi numar, iar parcarile continua sa lipseasca. Provinicia este insa in continuare atrasa ca un magnet cu un singur pol, spre un centru scump, aglomerat, dar deschis, se presupune, tuturor posibilitatilor.