joi, 30 iunie 2011

Ploua si nimic nu se clinteste

Plange ploaia. Plange si viata continua. Râmele apar, se ascund dupa un copac lovit de fulger. Copacul se clatina dar nu se clinteste. Ploaia poate sa planga. Doar ea o face. Doar ea o mai face. Viata continua. Ramurile se izbesc intre ele si se uita cu sila la ploaie. Vor soare si primesc nori. Vor verde si primesc stropi grei de fum si mizeriile poluarii noastre. Radacinile insa stiu ca nimic nu le va scoate din pamant. Poate sa cada ploaia. Si vantul poate sa-si continue drumul. Pentru ca el nu se opreste. Nu vrea. Nu are voie. De ce ar face-o? Ce sa-l retina? E vant si e ploaie. Si viata continua...

luni, 20 iunie 2011

Fum, dar mai mult ceata

Un pachet gol de tigari pe bancheta din spate. Si atat. S-au fumat toate. Iar fumul s-a risipit. Putini stiu sa recompuna gustul. Putini fac efortul de a incerca. Se ancoreaza intr-o realitate, alta pentru fiecare. Si nu stiu sa piarda. Si nu stiu sa castige. Accepta doar egalul, remiza care nu aduce decat bucuria timpului omorat. Sau altfel spus, nimeni nu pierde, nimeni nu castiga, nimeni nu se bucura pana la final, nimeni nu sufera. Nimeni nu plange. Nimeni? Poate ca imaginea nu reflecta adevarul. Poate ca adevarul nu intereseaza din moment ce loveste. Si din rani nici macar nu poate curge whisky, nici vin, nici altceva care sa vindece. Poate ca greselile transforma. Sau se platesc. Cam scump, totusi. Poate ca suportabilitatea are limite, spre deosebire de dorinte. Poate ca inghetul e solutia, si privirile de inceput. Poate ca luminile sunt de la reflectoare, deci false. Poate ca nici nu mai conteaza, doar pachetul e gol...Si nimic nu-l umple, pentru ca imaginatia nu functioneaza precum o fabrica-ceas: uneori da si rateuri!

marți, 7 iunie 2011

Despre sport


Sportul poate fi un joc sau o pasiune. O necesitate pentru a te mentine in forma. Un mod de a-ti petrece timpul liber si a evita plictiseala cotidianului. Un mijloc pentru a-ti castiga existenta. O moda. O metoda de integrare in grup. Doar ca in diferitele sale ipostaze este si trait diferit.
Joc? Poate al mintii. Al unei minti care nu sta locului si nici nu ar avea cum sa o faca.
Pasiune? Unii nu sunt capabili de ea. Privesc meciul din afara, fara implicare, cu o detasare inteleasa, nu de mine. Ei cred ca sunt fericiti. Pierd si se pierd insa in monotonia de fiecare zi, fara a pricepe farmecul clipelor furate. Clipelor cu strigat si ecou, cu artificii si tribune reduse la tacere.
Necesitate fizica? Pentru ardere? A caloriilor, de exemplu. Se impune atunci si regimul. Putini sunt capabili sa il tina, intr-o lume cu prea multe tentatii.
Mod de a evita plictiseala? Optiunea televizor/internet presupune mai putin efort. E aleasa frecvent, asa ca ridicatul telecomenzii devine sportul preferat. Si mai trece o zi.
Sport la categoria profesionisti? Prea putini, prea buni. E greu sa devii profesionist daca nu exista pasiune si nu se practica des. Daca nu este o prioritate. Talentul nativ, instinctul si publicul entuziast nu sunt suficiente.
O moda? Nu, niciodata.
Asumarea riscului si spiritul de competitivitate? Alte conditii. Mereu conditii...necesare si pentru integrare.
Si fair si play? Deja prea mult. Sau prea putin. Depinde de care parte a fileului esti. La mijlocul terenului pur si simplu nu se poate. O regula pentru cei care nu vor sa fie doar spectatori ai jocului. Altfel sting nocturna si pleaca acasa. Sau in alta parte!Pe un alt teren, cu adversari sau coechipieri care sa inteleaga diferentele dintre sport/joc/pasiune/reguli/tactici/prioritati/performante.