duminică, 19 decembrie 2010

Proust avea dreptate!


In loc de madeleinele lui Proust: scotch. In loc de echilibru...echilibristica... in loc de Franta, un minunat cartier poluat bucurestean. Si iarna si zapezi murdare si nimic nu conteaza. Proust avea dreptate: gustul trezeste memoria! Si cum o mai trezeste! Brusc la o realitate care amortise; care se vroia dusa si nu se ducea; si era real si tremura in paharul prea plin, macar pentru o seara. Se va goli, se va varsa, dar gustul ramane si reapare la fiecare inghititura dulce-amara, precum realitatea mea! Daca acceptam in vino veritas la 13 grade, alcool, nu temperatura, la 40, tot grade, que passe-t-il? Cum s-ar numi acel adevar?
Keep walking...singurul indemn care poate fi acceptat. Singurul adevar pentru care merita luptat. Iar mahmureala trece printr-o vorba mult mai autohtona: cui pe cui se scoate! Asa ca pastram si cuiul si dorul si gustul si amintirea si madeleina lichida...

duminică, 12 decembrie 2010

Case closed


"S-a facut o ancheta, case closed", a declarat cel ce urma sa devina un clasic in viata. Blamat, ironizat, aratat cu degetul (si ce deget), sarmanul om bogat spusese un mare adevar. S-a incheiat povestea; s-a vindecat si locul; cei care au avut de pierdut, au castigat, cei care au avut de castigat, au pierdut...sau invers. Ce nu e de inteles aici? Doar am invatat cu totii din filmele americane: binele invinge raul si efectele speciale sunt pentru prostii multi. Case closed, sau spus pentru plaiurile mioritice: Canta la alta masa!

duminică, 5 decembrie 2010

Pentru adevar


Politicienii nu-l spun niciodata, sportivii putini stiu si fair si play, prietenii il evita pentru a nu rani, parintii nu-l pot gasi pentru ca nu pot fi obiectivi 100%, cantaretii il pierd in stereotipuri, iar TU insuti il deosebesti cu greu in miile de detalii din suflet si minte. Nu neaparat in ordinea asta. Si atunci de ce e preaslavit? De ce e cautat si nu e gasit niciodata? "Eu spun adevarul". "Pe cuvantul meu". "Pe onoarea mea". Care adevar? Cand ni-l asumam? Intre doua glume si trei omisiuni. Cate fete are adevarul asta? Cate poate, mereu mai mult de una. Am scris negru pe alb. Asa si? Un adevar evident. 2+2=4. Un adevar matematic. Pamantul se roteste in jurul soarelui. Un adevar pentru care merita sa mori. Si mai departe? Mai exista si alte adevaruri? Si le poti recunoaste? Nu. Intotdeauna adevarul este varianta mai simpla. "Adevarul e ca..." Sera? Il poti striga in piata mare, ca intr-o agora de pe vremuri? Unde sa astepti ovatii sau oprobiul public manifestat prin tacere? Nu. Din nou nu. Prejudecatile primeaza. Gura lumii sloboda este un adevar mult mai mare decat cel matematic. Pentru adevar sau autoconservare? Pentru adevar sunt scrise E-urile pe eticheta sau pentru ca producatorii sunt obligati de vreun mecansim-organism? Pentru adevar, doar pentru ca este mai complicat sa minti. Pentru ca este mai greu sa dormi apoi. Se cheama egoism, pe alocuri. Mai grav este cand inghiti un adevar fals si ajungi sa-l crezi real, al tau si al altora. Si pe cel care, poate, s-a ascuns undeva in subconstient, il lasi acolo sa doarma, in locul tau. E asemenea unui scris de copil, inca nesigur, dar in formare. Ca doar societatea vegheaza: politicienii vorbesc, sportivii alearga, prietenii te incurajeaza si parintii iti dau sfaturi. Si adevarul? Ah, da. Apare (si) maine...

O lume nebuna, nebuna


Barcelona invinge Realul cu 5-0, Rafa Nadal pierde la Federer cu 6-1 in setul decisiv, dupa egalitate perfecta in primele doua (6-3, 3-6) iar The Independent isi imagineaza cum ar fi fara euro. Bine pentru nemti, prost pentru restul lumii. In fond, nimic "fuera del otro mundo" , nimic anormal. Barca e f buna, Nadal a obosit la final de sezon iar ziarul englez isi imagineaza ceva destul de posibil si pe deasupra vinde bine. Si totusi...
Exista o tresarire la aflarea unor scoruri, rezultate, scenarii. Exista o tresarire care se justifica. Altele nu au justificare, dar se produc. Se produc in urma unui zambet (deloc ironic, precum in cazul aflarii macelului de pe Camp Nou), a unei atingeri (mai fine decat tusa lui Nadal in urma unui lung de linie), a unei imagini (mai clare decat cea prezentata de cotidianul de mai sus). De altfel, tresaririle, asemenea fluturilor , sunt rare. Ne-am obisnuit cu nebunia lumii si cu propria nebunie, adaptata la ce e in jur; ne-am obisnuit cu tresaririle altora si le-am inabusit pe ale noastre. Sau le-am lasat sa creasca pana la formarea unui cutremur. A unui abis, in care se cade lin, a unei prapastii intre noi si ceilalti care se casca brusc si ne inghite fara drept de apel; sau cu, dar neasumat. Din fundul prapastiei cei mai curajosi striga, se agata de propriul ecou si ies la suprafata pentru o clipa, in aceeasi valtoare de fiecare zi. Cei mai slabi, inghit in sec si nu fac niciun gest, salvarea vine oricum. Iar cei mai nebuni striga, si isi bat joc de fatalistii care cred ca toate drumurile se unesc pe un pod ce sugruma prapastia si ne aduc la suprafata.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Echilibru


E foarte usor sa-l pierzi; dureaza o clipa si de la stapanirea de sine din alte vremuri, poti deveni o marioneta in mainile destinului. Sau chiar ale tale, daca nu ai invatat cum sa manuiesti corect sforile. Si marioneta se misca haotic, vizand doar finalul, nu si timpii intermediari. Nu si aplauzele sau fluieraturile de dupa. Conteaza momentul, scena, scenariul, niciodata felul in care este primita de public piesa. Intr-o prima faza. In cea de-a doua, se instaleaza nesiguranta: daca scenariul e prost scris, daca regizorul se inseala? Daca actorii nu au inteles mesajul? Daca il pun prost in practica? Daca piesa nu merita? Daca biletul e prea scump? Daca decorurile sunt nepotrivite? Si daca echilibrul intre scena, regizor, actori, text se pierde? Ce ramane? O intentie? O incercare? Un risc asumat...

luni, 8 noiembrie 2010

Pulsatii si pulsiuni


Totul tine de ritm, de zvacnire. Si instinctiv si trepidant. Prea mult. Cu o rostogolire mai mult. Cu o miscare mai tarziu. Cu un singur pas gresit. Cu o singura privire in gol. Cu pierdere de sine. Si nu numai. Cu devieri care nu duc nicaieri, desi ar trebui. Cu panica si nu prea. Ritmul ar trebui convenit de comun acord. Sau simtit. Zvacnirile nu ar trebui temperate. Instinctul, poate, poate el ar trebui tinut in frau. Ca si miscarea. Chiar daca nu controlul e mereu cheia, cateodata se dovedeste util. Pierderile de sine nu duc decat la pierderi de timp. Dar nici renuntarile nu folosesc la nimic. Si nimanui. Pana cand vom invata asta, vom ramane in cotidianul tern, banal, static, dar nepericulos.

miercuri, 3 noiembrie 2010

Meciul, vazut din tribuna


Exista mai multe posibilitati de a vedea un meci. CEA MAI INDEPARTATA, la televizor. Te agiti, incurajezi, strigi pana se sperie catelul din dotare, strangi pumnul si eliberezi toate cuvintele ingramadite intr-un colt de unde nu ar trebui sa iasa. CEA MAI APROPIATA, in teren. Esti acolo, il eviti pe adversar, sau te ciocnesti frontal cu el. Marchezi, primesti galben, rosu, vezi stele verzi. Faultezi, te faultezi, driblezi, luftezi, arunci tricoul in semn de bucurie, auzi sau nu suporterii zicand de bine, de rau, de rude...primesti sfaturi: de la coechipierii colegi de suferinta, de la antrenorul care crede ca le stie pe toate, de la suporterii care si-au ratat vocatia. Acolo, nu, acolo da, cauta-l pe X, paseaza-i lui Y, dribleaza-l pe urmatorul. Asteapta...balonul (care nu-i de sapun). Macar esti in mijlocul jocului. CEA MAI DUREROASA, de pe marginea terenului. Esti rezerva. Esti la mana antrenorului, sau a sortii (poate se impiedica un coechipier), poate rezultatul nu este cel care trebuie si brusc isi da seama ca are nevoie de tine, si iti da o sansa. Si daca ratezi sansa? Exclus. Si totusi, undeva cuibarit exista si acest gand. Clipesti. Dispare. Scorul e acelasi. Tot egal. Clasamentul, in campionat: tot la mijloc. Transferul? Varianta cea mai tentanta. Mai e ceva timp insa pana fluiera arbitrul, pana in prelungiri, pana la loviturile de departajare. Iar stabilirea scorului final in afara timpul regulamentar de joc...e ca in reclama de la Mastercard: priceless!

luni, 1 noiembrie 2010

Obsesie


Cat poate dura o obsesie? 2 ore, 3 zile, 4 luni, 10 ani? O viata, pentru ca dupa prima nu e foarte clar ce se intampla...? Depinde de intensitatea ei din prima clipa, de cum se aseaza in suflet si minte, de ceea ce o apasa si o fixeaza cu un fel de elastic care se largeste si se strange iar, in functie de circumstante. De circumstante, de oameni, de intamplari. Se furiseaza si iti cuprinde fiecare por, fiecare fir de par, fiecare respiratie, fiecare zambet si crispare. Sau erupe ca un vulcan crezut mort si apoi o cunosti si o recunosti. O accepti pentru ca face parte din tine, esti tu. Apoi incerci sa o arunci la cos precum arunci o hartie veche pe care nu ai chef sa o reciclezi. Alaturi de alte gunoaie. Cosul prea plin o refuza insa si o tii in tine sau o strigi lumii si lumea nu intelege. Sau mergi la dezintoxicare si afli ca e mai usor sa scapi de heroina. Si mai afli ca tratamentul e costisitor si de lunga durata. Iar la final ea nu mai e. Si iti dai seama ca 2 ore, 3 zile, 4 luni 10 ani sau o viata de fapt nu ajung iar tratamentul nu costa atat cat ar merita si, mai ales, ca vulcanul ar merita sa traiasca din nou, oricat rau ar face si oricate urme de arsura ar lasa!

duminică, 31 octombrie 2010

Parvenita de gradul IV


Cu zambet larg si ochi luminosi sau sticlosi (in functie de ce au sub ei), cu parul sub efectul bigudelelor de ultima generatie, sau indreptat cu placa incalzita la foc mic (cum a invatat-o mam'mare in satul de la Cucuietii din Deal sau prin zonele adicente), cu mainile pline de inele de magazinul de Cartier, sau de la cel de accesorii din mall-ul tocmai inaugurat, toapa de Capitala se infatiseaza in toata splendoarea. Cu sunci iesite din pantalonii stramti, cu spatele gol, pe tocuri strambate de greutatea piciorului de gheisa ratata, da indicatii ghinionistilor aflati prin imprejurimi. Pentru ca poate. Pentru ca nu doar suncile sunt strangulate de cureaua ce intra in carne, ci si cei doi neuroni fixati pe un singur scop: sa fiu eu deasupra. Si nu e vorba de vreo pozitie in intimitate, ci de una in societate. Practic in public: sa par ca sunt, poate cineva chiar crede. Guvernata de verbul "a avea" pana in maduva oaselor (acoperite destul de bine, dar nu de haine), parvenita de Capitala de gradul IV stie sa ceara, spre deosebire de cea de gradul III care stie doar sa sugereze, de cea de gradul II care stie sa tenteze si de cea de gradul I care nu mai are nevoie sa sugereze nimic pentru a i se da. Pana la gradul suprem, parvenita din categoriile inferioare cere, pentru ca stie ce are sa ofere la schimb si nu-i pasa daca in restul timpului este privita cu dispretul acordat si meritat zambetelor false din portelan scump, creionate de o poleiala aurita, ca sa vada lumea "Ca are". Are. Multe. Scumpe. Inutile. Dar Are. Nu mai e nevoie sa mangaie animalul pasnic care da lapte, carne, oua, acum betoanele se opun tocurilor si nu noroiul din fundaturi. Intre timp zambetul se largeste, precum si alte parti ale corpului, de la e-urile din restaurantele de fite, unde se comanda mancarea cea mai fistichie, numai pentru ca se opune malaiului fiert la foc mic, ca doar ne intoarcem de unde am plecat. Unii dintre noi. Altii merg mai departe, fara sa stie ca ajung acolo unde le e locul: in fata unei oglinzi care deformeaza si ii prezinta frumosi, destepti, buni. Si apoi se sparge. Cioburile le aduna cine poate. Nu parvenita de gradul IV, k ea e avansata, o lasa pe surata de gradul V, VI. Cea care inca mulge animalul care da lapte, carne, oua si o admira pe mai norocoasa de s-a ajuns: acum cumpara laptele de la supermarket!

marți, 26 octombrie 2010

Ce e imposibil?


Diferentele intre posibilitati si probabilitati se invatau la logica. Se mai invatau si la franceza, pentru concordanta, subjonctiv si altele asemenea. Se mai invata si acum. Imposibil la o prima si a doua vedere este sa treaca motiunea de maine; probabil vor fi blocaje in trafic si posibil din nou m-am orientat, nemeritat, gresit. Astept sa fiu contrazisa, asa cum opozitia asteapta sa treaca minunata motiune, si numara bilele alb-negre. Dupa ce au cazut mastile, unii au stiut sa le ridice la loc si sa le fixeze cu incapatanare. Bilele albe se amesteca intr-o urna inchisa, in timp ce bilele negre se lafaie in urna transparenta si zambesc had. Asumarea introducerii bilei nu si-o permite oricine. Curajul unei decizii, panta dintre probabil si posibil si alungarea imposibilului, la fel de dificile precum votarea unei initiative a opozitiei, cand esti la putere. Cand nu mai esti, iar haturile ti-au fost furate si biciul a trecut pe maini straine, atunci e si mai greu. Si totusi solutia e simpla: intre putere si opozitie, prima e mereu cea spre care se cauta calea. Deci opozitia e inutila...

duminică, 17 octombrie 2010

Pe val


Duminica la pranz un bucurestean get-beget se intreaba ce poate face intr-o capitala pe cat de europeana, pe atat de gri. Baruri si vesnica bere in mana, un film mai tarziu, un meci si mai tarziu. Si pana atunci? O bucuresteanca get-beget uita de griul rutinei si de directia de fiecare zi, lasa cafeaua mult prea fumata, uita de derby-ul de mai pe seara si se lasa furata de peisajul lazarist al Cismigiului altor vremuri. Un fel de Cismigiu al liceenilor care au chiulit de la scoala, in cazul acesta de la munca si s-au transformat in adulti fara teama mustrarii de profesori. Exact invers: semi-adultii au devenit adolescenti si au plecat in cautare de vata pe bat.Nu au gasit, prea preocupati de ratele-animale de companie pentru o clipa, de verdele copacilor, inca in octombrie, de evitatul paznicilor care le refuza accesul la leagane "Ca sunteti om matur" si leaganul e exclusiv, SOC, pentru cei mici...Fara vata pe bat dar cu idei: barca! Un fel de Ciresarii plecati in expeditie, la 10 ani de la varsta experientelor de acest gen, aflati la varsta experientelor de alt gen...Un fel de copii ai jocurilor pe calculator si ai comunicarii online, hotarati sa comunice si cu natura nedesenata de ultimul programel al lui Bill (doar suntem prieteni vechi, ii pot spune asa), cu cea reala. Reala, cat sa o poti atinge, chiar daca iti fuge printre degete. Sa o respiri, sa o vezi si sa treci prin ea, sa o penetrezi si sa nu te doara decat despartirea de mai tarziu. Au luat barca si barca i-a luat pe ei. Vaslitul, o necunoscuta. Vasla, deloc prietena. Apa, deloc profunda, k altfel, boala secolului, stressul, ar fi pus stapanire pe semi-curajosii-semi-adolescenti. Asa, era doar o joaca. Una permisa. O joaca prin ploaia stropilor unei fantani arteziene, pe sub podurile unei Venetii visate, pe sub salciile plangatoare. Asa ca a venit si randul lui Eminescu. El lipsea. Poezia recitata pe doua voci a mai calmat din valuri. Sau a nascut altele mai line. A aparut si tehnica. Fotografii, care nu au nevoie de niciun retus in niciun photoshop. Si bucuria zambetului real, rar in lumea maturilor care nu au voie in leagane...Poate doar intr-un hamac, produs al unei imaginatii mai putin scoase din povesti, dar de poveste.

miercuri, 6 octombrie 2010

Covorul fermecat


Portocaliu precum starea de spirit incerta. Albastru precum sangele nobil. Alb, foarte rar, prea se murdareste repede si devine gri, precum rutina. Negru precum timpul pierdut. Roz, niciodata. Verde, culoarea ochilor. Visiniu, echipa preferata. Galben, culoarea geloziei profunde (banalitati). Mov, culoarea noastra! Urci si cobori pe covorul preferat, te prabusesti si te agati, de un fir de pai, de un ciucure incurcat, de un desen sub forma de schema prea des repetata la antrenament. Culorile se amesteca si isi pierd intelesul, unghiile se infig in materialul prea moale, prea rigid, prea grabit sa se descompuna. Dar puterile magice revin si stralucirea preia din portocaliul starii de spirit si din galbenul geloziei si din albastrul sau rosul sangelui si din verdele privirii si din visiniul gloriei! Ce-i de ales?

miercuri, 29 septembrie 2010

Melalcoolica sau coup de foudre


Are si facebook-ul ceva bun: am mai descoperit un cuvant util. "Melalcoolica" scria cineva (nu platesc drepturile de autor) in dreptul unui cantec de dragoste. Altcineva spunea ca viata e complexa si are multe aspecte. De fapt, prea putine. Prea putine "coups de foudre" a la francaise, prea putini fluturi in stomac si rare priviri bine tintite. Cu adjectivul antepus, ca sa sune ca si cum ne-ar preocupa cuvintele si nu ceea ce e in spatele lor. In general in spatele lor e un mare adevar. Spus mai mereu din greseala, pentru ca nimeni nu vrea sa auda adevarul. A quoi ca sert? Adevarul loveste, raneste, plictiseste, niciodata nu bucura pe toata lumea, sperie de multe ori si indeparteaza de tot atatea. Ce faci cu melancolia? O ineci in alcool. Ce faci cu "traznetul" vajaind ca vijelia al frantuzescului foudre? Il traiesti 3 zile sau il ingropi in trei ani. Iar fluturii? Ajung intr-un fel sau altul in stadiul de larva. Dar cu privirea? Cauti un nou subiect al melalcooliei...

marți, 14 septembrie 2010

Los números de Rafa


5 Roland Garros, 2 Wimbledon, 1 Australian Open, 1 US Open, 17 torneos de Masters y 24 anos. Los números hablan, pero mas habla EL en las superficies: que sea hierba, hard, o tierra batida, da igual, Nadal puede con todo y con todos.

Venció a Federer, venció a Djokovic, venció a los rusos y a los americanos en una Guerra que pone en el mapa de los campeones al mas grande, en primera fila. Mejoró su saque y preservó su capacidad mental, esa fuerza que vale mas que cualquier golpe ganador.

Rafa mostró que “Vamos!” no es sólo un grito, es toda una filosofia de vida. Porque su trayecto siempre va para mas. Rafael Nadal Parera no parara.

duminică, 12 septembrie 2010

Gitanos, no rumanos


Gitanos por todas partes, esta vez hablando de prensa. Se pasean por cualquier sitio, diciendo que buscan trabajo; algunos hasta que de verdad lo buscan, otros buscan maneras de sobrevivir con sus costumbres, incluso sus maldades. Pero se han puesto en primera pagina, con sus robos, sus bodas de ninos, sus fiestas de colores. De color rojo se han puesto tambien los politicos, en la defensa/ofensa de los que han decidido de vivir asi, implicando a los demas. Sarkozy dice fuera, Basescu avisa que se hizo un error hablando de "romi" en lugar de "tigani", para confundir a los ciudadanos europeos, que ahora ven a un pueblo de 22 milliones de gitanos, sin distinguir. Culpa de quien? Autoridades despreocupados, destino injusto, prejuicios? Culpa de quien? Gipsy kings y tanto, porque todo vale, para mantener el imagen, nada para el fondo...

luni, 2 august 2010

Tiempo de volver


Espero que no sea para mucho tiempo, pero ahora es tiempo de volver a la responsabilidad: mi responsabilidad, o sea tiempo de trabajar. Hace dos semanas escribia-tiempo de viajar, pero lo bueno se acaba muy rapido (porque si no, engordamos)!

Castillo de Navarra...muy al fondo...

vineri, 16 iulie 2010

Alma sin tele


Tiempo de cualquier otra cosa menos de mirar la tele: entre el porque de un suicidio ("cronica de una muerte inesperada", como han titrado los periodicos rumanos), y la noticia de una nueva y antigua pelea entre los politicos, solo cabe una peli estupida sobre robocaps ensangretados o relaciones complicadas-unicos temas. No olvidar el tiempo-para los que no tienen otros temas de conversacion (sera lo que hago yo ahora?), preocupacion natural en medio de las inondaciones, rotas a veces de un calor tremendo.

Un calor que pocas veces encontramos dentro. Asi que menos tiempo de vivir a traves de la tele y mas a traves de nosotros. Hay mas cosas dentro de un ser que dentro de un mueble animado y con alma ajena y prestada!

PS:
Ahora mismo - tiempo de viajar!

luni, 12 iulie 2010

Furia Roja

Cand e si fair si play. Cand furia pozitiva invinge inclestarea maxilarelor nervoase si a picioarelor naravase. Cand Barcelona ofera 7 jucatori centralei, Spaniei. Cand Catalunya nu se preda. Cand caracatita are dreptate. Cand Iniesta isi face din nou mai mult decat datoria. Cand Raul, neconvocat, felicita campioana!Cand o lumea intreaga admira jocul si nu doar infruntarea. Cand castiga Spania...castiga sportul! Sau mai simplu: Visca Espanya, Visca Barcelona!

luni, 21 iunie 2010

Campionatul vuvuzelelor. Si atat


Dupa una-doua-trei surprize (gen Franta, aproape out, Italia 2 egaluri- de fapt normal pentru ei, Spania invinsa de Elvetia), din Campionatul Mondial 2010, ramane deocamdata zgomotul infernal al vuvuzelelor si speranta ca Argentina bate pe oricine in finala(inclusiv pe nemti?!?). In rest, Brazilia castiga la scor, africanii se zbat si atat, Serbia e o nuca greu de spart iar coreenii comunisti abandoneaza campionatul pentru a migra spre "paradisul" occidental. Nimic nou pe frontul fotbalului, nicio revelatie, doar cateva dezamagiri.

PS: Si cateva titluri bune: De genul Higuain-urmasul lui Batistuta, dupa un hat-trick!

marți, 18 mai 2010

Imnul vietii, dupa 20 de ani

Pentru ca Africa nu e Italia.Pentru ca Gianna Nannini nu e David Bisbal. Pentru ca 7 ani nu sunt 20 si nici nu se simte la fel cand lovesti, primesti, zambesti. Si pentru ca azi am forta necesara pentru a zambi...


http://www.youtube.com/watch?v=LDIAaBLrKNM

joi, 6 mai 2010

Sa traiti cu 25% mai putin bine!


Va doreste the one and only el Comandante, daca sunteti bugetari! Si doar cu 15 procente in minus daca ghinion, sunteti somer sau si mai rau, pensionar! Nu faceti calcule! Cel putin, nu pana vine factura la intretinere, pana vine postasul cu pensia etc. Oare nu mai bine sa traiti cu 25% mai putin si atat???Genocid, macel, Titanic reloaded, minciuna, iresponsabilitate, cianura, BocAlipsa, au titrat ziarele. Si ce daca? Noi sa fim sanatosi, ca daca nu, ne operam la Viena. Oricum aici medici nu vor mai fi la salariile astea!

marți, 27 aprilie 2010

Ale tineretii valuri...


Cu sau fara spume; mai mult sau mai putin albastre; cu ochi de apa limpede "verdatre"; cu pamantul care iti fuge de sub picioare; cu simturile ascutite, dar nu toate: vazul se imbata, auzul e selectiv, gustul conteaza! Cu o singura directie, in ciuda serpentinelor; cu movul vrajitoarelor, rozul inocentei si galbenul geloziei, toate combinate; cu rosul pasiunii si albul strigatului de triumf (sau de disperare?). Nu, de triumf. Cu toate la un loc, pe valuri neingradite, nestapanite si mai ales neinvechite! Mereu altele, mereu in miscare. Pur si simplu, pe val..

duminică, 18 aprilie 2010

Simplemente, Nadal!


A parut sa joace simplu. Mingiile oricat de dificile ar fi fost pentru Verdasco, finalistul de la Monte Carlo, pareau simple pentru Rafa Nadal. In tribuna, printul de Monaco, in teren regele zgurii, spunea un comentator. Un rege care a plans la final, intr-o descatusare de prea mult timp asteptata. Un rege care se apropie din nou, incet, dar sigur de coroana numarului 1 Mondial. Nadal i-a invins pe compatriotii sai, pe colegii de Copa Davis, Ferrero, Ferrer, si Verdasco la scor...aproape de neprezentare. Ar fi fost pacat sa piarda la masa verde pe zgura de coloarea portocalei, pentru ca toti cei trei spanioli au participat la spectacolul cu un singur solist insa: Nadal. Pe tot terenul si in orice moment. Concentrat in fiecare clipa, cu mintea acolo unde ii erau si picioarele si racheta acolo unde cerea mingea, Rafa a aratat ca nu are rival pe suprafata sa favorita. A trecut mai intai de doi semi-necunoscuti, pe care i-a invins la fel de simplu ca si pe numarul 12 inainte de acest turneu, Fernando Verdasco. A mai marcat un record: de 6 ori consecutiv castigatorul aceluiasi turneu. Niciun jucator, din nicio epoca nu poate spune ca a obtinut o astfel de performanta. Iar cuvintele lui Verdasco de la finalul meciului spun totul: "Sper sa castig aici, cand Rafa se va plictisi de acest lucru". Iar Rafa nu pare deloc plictisit de jocul pe care doar el poate sa il practice asa: cu incrancenare si la 5-0 si 40-15. Nu stiu daca e vorba de pregatire, de talent sau de vointa. Probabil toate trei la un loc. Probabil mult mai mult decat atat: simplemente Nadal!

marți, 6 aprilie 2010

Din peninsule...in insule...





Cu sau fara zei, insulele grecesti raman un loc de descoperit. Cu Mediterana cea schimbatoare si frumos curgatoare, cu retsina si cafe hellenicos, cu litere mai greu de descifrat pentru neinitiatii care vor totusi sa se initieze...Cu Milos fara Venus, si cu pastorii scosi parca dintr-un alt mileniu. Cu agitatia din port si bucuria revederii; cu o engleza aproximativa (ca a tuturor, de altfel), dar si cu o franceza intretaita, o italiana comme ci comme ca si o spaniola fara accent! Cu greci care au cam uitat de dieta mediteraneeana si au trecut la cartofi prajiti, calamari prajiti, pana si creveti prajiti! Cu ferry-boat-uri la botul calului (multe si scumpe pe zi), cu hoteluri albe si biserici la fel..cu timp care nu se grabeste nicaieri si salate "greek" cu branza alba si mirodenii. Multa lumina, motociclisti fara casca si zambete ale turistilor si, evident, ale localnicilor pregatiti de un nou sezon. O Grecie departe de Europa Occidentala, dar poate, tocmai de aceea, mai aproape de Zei!

luni, 15 martie 2010

Unde esti tu, Tepes, Doamne?


Bulgarii de zapada sunt pe duca. Si nu ajuta la nimic. Raspunsurile ipocrite nu ajuta la nimic. Aroganta pe fata pune capac. Jetul necontenit vine, vine, calca totul in picioare. Iar maine e o noua zi. Cu noi declaratii, cu noi frustrari. Nu avem de unde da, dar avem in ce lovi. Cuvintele ies, se rostogolesc si tarasc dupa ele tot veninul care nu se imprastie ci se strange intr-o bila imensa de cauciuc, ce functioneaza mai bine chiar decat bastoanele politiei. Flacarile din violet, au devenit stacojii, precum literele care infiereaza. Si totusi si pamantul si asfaltul ii rabda. Tepes doarme si viseaza ca a visat, si ca urmasii urmasilor sai au emigrat pe un alt taram, mai putin brazdat de lipsa de obraz a celor care sunt.

marți, 9 martie 2010

Ciocolata, fragi, sampanie?


3 elemente. Si toate trei. Ciocolata pentru a nu evoca noroiul de afara. Fragi pentru a masca orice urma de graffiti de pe cladirile recent restaurate. Sampanie, in loc de picaturile de ploaie transformate in mocirla. Pe scurt, Bucurestiul vazut altfel. Colorat, nu gri. Animat, nu vested. Pentru ca se poate scrie orice, oricand. Pentru ca negrul nu trebuie sa fie si amar, dulcele nu trebuie neaparat sa ingrase, iar sampania sa imbete. Poate doar induce o stare de euforie vecina cu fluturii. Poate doar sa creeze fluturii, si nu din larve, ci din trairi. Nu din taratoare, ci din miscari agile. Si se pot completa pentru a ajunge la acel amestec care te pierde.

luni, 8 martie 2010

Fluturi


Dupa cutremur, pot ramane fluturii. Fara desene, culori, buline. Doar zgomotosi in zborul lor sacadat. Niciodata lin...mereu agitat, fara tinta. Pentru ca daca tinta este atinsa, zborul se frange. Iar zborul este mereu de preferat aterizarii! Fluturi monocolori, care alunga insa monotonia. Fluturi multicolori care indreapta rutina; fluturi bicolori: asa cum mi-as dori. Fluturi carora daca le rupi aripile, inca mai zboara. Prin stomac, pe pielea incretita dar nu de la riduri premature. Prin par si pe buze. Si mai ales in privire...

marți, 2 martie 2010

Cutremur


Exista si cutremure cu efect pozitiv. Greu de scris negru pe alb(astru) intr-un asemenea moment, cand seismul este trauma si haos; moarte si sete; hotie si plangere, dar exista. Exista cu-tremurul unui zambet, tremurul unui gand, cutremurarea in fata unei idei. Exista senzatia fluturilor din stomac si semnul unei primaveri asteptate. Exista clipa si nimic altceva. Exista munti plini de culoare, care rezista! Exista senzatia ca iti fuge pamantul de sub picioare si nimic nu o va egala vreodata. Exista nepasarea de dupa. Exista golul si implinirea si naufragiul si plutirea. Exista si daca nu le cauti, te gasesc ele. Exista decolarea si zborul si aterizarea! Totul brusc si totul "vaut la peine"...

vineri, 26 februarie 2010

De la agonie la extaz...si inapoi

A venit si marele meci. Am sperat ca nu ploua si a plouat, am sperat ca se califica Unirea si m-am dus pe stadion. Si inca pe Ghencea. N-a fost sa fie. Si nici Torres nu a jucat. A jucat Gerrard in schimb. A si marcat, doar nu era sa faca deplasarea degeaba. Porneam de la 1-0 pentru ei: agonia. Marcheza Unirea prin Fernandes: 1-1 la general. Reactii in tribuna:
-Daca ne calificam, dau de baut!
-Gerrard, uite Everton!(un suporter agita fularul dusmanilor lui Liverpool)
Marcheaza englezii...ma rog, de fapt argentinianul Mascherano.
Reactii optimiste inca:
-Las' ca tot e bine: inseamna un punct pentru Romania!(era minutul 30).
1-2. Marcheaza Babel.
-Daca a iesit Galamaz...(parasise terenul accidentat)...
-Ah, acum nu mai intra Torres! De ce sa-l mai oboseasca?
Intre timp Fernando Torres se incalzea din greu pe marginea terenului.
1-3. De data aceasta Gerrard. Tribuna nu mai comenteaza. Spectatorii englezi canta. Romanii canta si ei din cand in cand. Si urmaresc meciul in picioare. Nu de alta, dar ploaia a udat toate scaunele, pe care cojile de seminte se lipesc, golite de orice continut...

miercuri, 17 februarie 2010

Daca nu a marcat Bestiuta...

Bestiuta, alias Inzaghi n-a marcat pentru ca brazlianul Leonardo a mizat pe mai tanarul Jan Huntelaar si a introdus prea tarziu Bestia Nera. Desi, in general Milanul este o echipa care isi respecta batranii, de data aceasta Leonardo si-a dat singur autogol, nici nu a mai trebuit sa se forteze Manchester. Cam acelasi lucru se petrece la Real Madrid. Marca a titrat: Real Maldicion! referindu-se la meciul cu Lyon, iar mai jos scria Cristiano Ronaldo...cel mai bine platit din lume! In timp ce Raul cam lustruieste banca de la o vreme, joaca the one and only (Slava Domnului)Cr9...Asa ca mai e timp si la anu' de Champions...pentru Madrid sau Milan cu respectivele lor Real sau AC!

duminică, 14 februarie 2010

San Calentin!


Daca tot e pe duca San Valentin (e seara, intram in 15 februarie), traiasca San Calentin! Le roi est mort, vive le roi! Dupa Halloween, o alta traditie de la licurici (e si din aceeasi zona) se incetateneste si la noi: Valentin cu inimioare, ciocalatele, floricele si alte "diminutivele". Macar ajuta economia, florareasa prospera, criza dispera! Pregatiti-va de Dragobete, poate nu a fost suficient si mai vreti o data!

miercuri, 10 februarie 2010

Pergament blank


Unii sunt preocupati de pensii; altii de posibilitatea de a le mai prinde; unii de ouale bio; altii de imnul Mondialelor. Nu se poate face o ierarhie. Ce conteaza? Si in ce moment? Cauti sensul si il gasesti; apoi o iei pe sens interzis, treci linia continua si nu-ti pasa. Apoi esti amendat, platesti si o iei de la capat. Pe alta strada, mereu aceeasi, cu alta directie insa in urmatoarea intersectie. Unii vor bilet la Liverpool. Altii vor la Liverpool. Unii vor sa urmeze traditiile; altii le destesta. Sunt unii care chiar iubesc iarna. Altii se gandesc la Australia in timpul open-ului. Si altii trec la fapte, renunta la vise; in sfarsit sunt unii care inteleg tot ce scrie mai sus; si altii care dau pagina pana la finalul cartii si nu inteleg nimic. Intre pergament si o pagina word...distanta mare!

duminică, 24 ianuarie 2010

Nadal se intoarce!


...sau Nadal's comeback sau buscando el numero 1 sau a la recherche de ce qu'il merite? Sau, asa cum a spus comentatoarea Eurosport, Karlovic a castigat de doua ori acest punct inainte de a-l pierde in fata lui Nadal! Pentru ca "tunarul" a jucat in fata numarului 1 macar in teorie, pentru ca in practica va redeveni curand. Rafa Nadal are ceva de demonstrat. Mai mult decat rever, vole, joc de pe fundul terenului sau la fileu. Rafa Nadal trebuie sa demonstreze ca merita sa-l bata din nou pe Federer in finala. Pentru ca poate. Indiferent de urmarea de la Australian Open, Rafa poate. Poate sa zambeasca si sa nu-si piarda concentrarea cand e cerut in casatorie de o fana, doua, trei. Poate sa se enerveze cand Karlovic da un as, doi, trei si sa-l bata pe acesta din urma, trimitandu-l sa mai exerseze si altceva decat serviciul de la 2 m si 8 cm cat are detinatorul recordurilor in materie de asi, fara ca el sa fie unul. Un inceput de sezon foarte bun pentru El Matador. Si este doar inceputul..."Vamos Rafa!"

joi, 14 ianuarie 2010

Romania mall-ara


Candva eram Romania polara, pentru ca trebuia stransa cureaua si pusa o haina in plus. Apoi ne-am transformat in tara tuturor posibilitatilor si in cea care ne ocupa tot timpul (imi cer scuze pentru plagiat, dar tot este o formula la care s-a renuntat). Am devenit Romania mall-ara, cu multi mp, km de fapt de shop-stop, cine-max, patinoar ad-hoc si ce se mai poate. Si uite ca se poate. De ce nu o Casa a Poporului, in toata regula a poporului? Adica, veni, vidi, cumpara, stai la o cafea/inghetata/burger/ si apoi spune: "Am fost cu fetele la mall", "Cu baietii la un film...la mall". De ce nu? Evident, un mall altfel, adica fara blugi "de marca" in vitrina si parfumuri la reduceri. Ca doar se respecta! Un mall cu "entertainment", cu lansari si show-uri de zile mari. Un mall care sa atraga turistii straini mai ceva ca Sighisoara sau castelul lui Dracula?!? Pas possible...ar avea prea multe variante saracii turisti, ar fi prea greu de ales. Iar parlamentarii in sediul Bibliotecii Nationale...poate acolo e mai liniste si se doarme mai bine? Deja un argument pro. Le astept cu interes pe urmatoarele...