duminică, 14 iulie 2013

Crazy, la cerere



Nu, nu e un autodenunţ. Nici vreo aluzie prea puţin subtilă, doar o descriere a unei săptămâni care a început ciudat, a continuat cu uşoare note suprarealiste şi se încheie cu o noapte albă după o seară pe stadion. Cu rujuri aruncate, dar brichete păstrate (culmea!), cu un gol marcat aiurea, dar cu o galerie continuând să cânte, că doar ăsta e farmecul vieţii şi al Rapidului. Un fel de gol în stomac nu doar în plasa porţii atât de greu încercate (mai mult la figurat decât la propriu, deschid o nouă paranteză după tiparul Olguţei Medelenilor) a echipei din Giuleşti. Cu bere pentru o amatoare de vin şi cu un loc altul decât cel în care amatoarea ar dori să se afle. Practic singura concluzie care se impune este tot cea a galeriei, Învăţaţi acest refren”: Samba, cât se mai poate!

duminică, 5 august 2012

Sandra. Izbasa. Izbanda

Pentru ca emoțiile au și ele limite. Și când ele sunt bine stăpânite se face dreptate. Și nu se câștigă prin ratări. Ci prin dominarea nervilor și a adversarelor. A intrat a opta în concurs. A fost în mijlocul lor în timp ce cădeau pe rând și a văzut deși nu trebuia să vadă ce poate face lipsa de stăpânire. Și ele au muncit. Și ele și-au dorit. Au venit să-și facă treaba și să-și primească răsplata pentru ani de sacrificii. De privațiuni și de durere fizică. Ea a fost mai bună însă. O fată blondă cu mult elan care a stat pe covor. Niciun pas, în afara celui pentru medalie. După bronzul la echipe, aur la sărituri. Și Sandra și-a îndeplinit misiunea. Lacrimile ei erau și ale noastre. Munca însă, numai a ei. Așa cum ar trebui să fie și medalia, pe care a împărțit-o însă cu noi, toți cei care i-am ținut pumnii. Multe de învățat de la Sandra....

duminică, 17 iunie 2012

Euroidei

Un Euro cu scandal intern si extern. La noi, outsideri multumiti sa priveasca, scandalul s-a iscat din cauza unui contract discutabil care ne lasa si fara circ, dupa ce multi se plang ca au ramas fara paine. La ei, scandal din motive de suporteri, de suspiciuni de blat in ultimul meci din grupe, de invective aruncate ici si colo, in punctele esentiale. Surprize putine, incrancenare si ploaie. Probabil, un Euro care in memoria suporterului roman va ramane drept cel in timpul caruia televiziunea romana mai intai si-a fentat spectatorul iar apoi l-a driblat si pe cel caruia ii vanduse o parte din meciuri. O fenta reusita de data aceasta, o lovitura de pedeapsa neratata, un fluier de prelungiri in cautarea unei normalitati. Si in timp ce emotiile cresc, pentru ca faza grupelor se apropie de final, spectatorul roman isi pune tot mai rar intrebarea, acum, daca tot poate vedea tot ce misca la Euro, oare am fi putut sa fim si noi acolo, si sa ne preocupe mai putin scandalul intern si mai mult o strategie de joc? Nu prea, mai ales ca ultima clasata la cotele de pariuri, inainte de acest turneu final, Grecia, este, alaturi de Cehia, si prima calificata pentru sferturi. I-au batut pe rusi... Noi pe cine am fi batut? Intrebare retorica...Pe greci? Pe danezi? Pe nemti? Pe suedezi? Repet...intrebare retorica...

miercuri, 11 aprilie 2012

Arbiter elegantiae


Jocul din teren se incheie cand fluiera arbitrul. Cel din culise incepe inainte ca el sa fluiere. Cel de dupa, inutil, dar nu se incheie niciodata. Parlamentări pana in luna si inapoi, faze comentate, amintiri si reluari. Indirecte sau trimiteri la origini, toate fara final-izare. Meci cu sau fara cantec in timp real, mai mereu cu, dupa. Iar cantecul-de lebada-de dupa poate sa fie lipsit de orice fel de arbitru, cel al elegantei fiind sublim, dar lipsind cu desavarsire. In asteptarea meciului urmator, i-as ascunde arbitrului(de dupa) arma si l-as lasa sa fluiere precum romanul din proverbe caruia ii e foame. Sau sete. De victorii. De puncte. De vise implinite. De fantezii care apar in realitatea ce exista si pentru el. Oare care arbitru a fluierat deja?

duminică, 12 februarie 2012

Sst! prea mult alb


E alb si atat. Din verde a devenit albastru. Apoi culorile s-au jucat tot mai mult si mai intens. S-au amestecat pana nu au mai stiut de ele. Nu au mai stiut de unde au inceput, ce pictor e de vina, au ales rosul, culoarea pasiunii, au incercat negrul, o non-culoare deloc a doliului, mai degraba una a dorintei, au trecut prin galben-cu gelozia si veninul ei, si au ajuns la alb. Purificare? Doar suras amar si privire spre o fereastra marginita de gheata. Au cules albul si nu au stiut unde sa-l puna. Intre mormanele de afara? Te dor ochii de prea mult alb si el se depune in continuare. Nu se topeste, intepeneste in tacere. Probabil si cand zapada se va topi, va ramane tot albul inghetat pe retina. Si chiar daca privirea va redeveni albastra, clara, ceva din sagetile iernii grele tot mai persista...

miercuri, 17 august 2011

Needing an answer

Engleza e necesara doar in titlu. Pentru ca titlul este fals, altfel nu as putea folosi aceasta limba. Nu mai este nevoie de raspunsuri. Le am deja, la prea multe intrebari. Si zambetele nu se opresc. Nici macar in momentul in care apare criminalul in ultimul thriller citit. Pilotului automat ii este greu sa scrie, zambind. E mai usor atunci cand ploua, greu cand iese soarele. Si cand temperatura, si nu numai este ideala. Si cand undele sunt aceleasi. Si cand duc spre acelasi loc. Si cand verdele se transforma in albastru...Mai lipseste banalitatea universului care conspira. Si o poezie din era abstracta...

joi, 30 iunie 2011

Ploua si nimic nu se clinteste

Plange ploaia. Plange si viata continua. Râmele apar, se ascund dupa un copac lovit de fulger. Copacul se clatina dar nu se clinteste. Ploaia poate sa planga. Doar ea o face. Doar ea o mai face. Viata continua. Ramurile se izbesc intre ele si se uita cu sila la ploaie. Vor soare si primesc nori. Vor verde si primesc stropi grei de fum si mizeriile poluarii noastre. Radacinile insa stiu ca nimic nu le va scoate din pamant. Poate sa cada ploaia. Si vantul poate sa-si continue drumul. Pentru ca el nu se opreste. Nu vrea. Nu are voie. De ce ar face-o? Ce sa-l retina? E vant si e ploaie. Si viata continua...