Pe val

Duminica la pranz un bucurestean get-beget se intreaba ce poate face intr-o capitala pe cat de europeana, pe atat de gri. Baruri si vesnica bere in mana, un film mai tarziu, un meci si mai tarziu. Si pana atunci? O bucuresteanca get-beget uita de griul rutinei si de directia de fiecare zi, lasa cafeaua mult prea fumata, uita de derby-ul de mai pe seara si se lasa furata de peisajul lazarist al Cismigiului altor vremuri. Un fel de Cismigiu al liceenilor care au chiulit de la scoala, in cazul acesta de la munca si s-au transformat in adulti fara teama mustrarii de profesori. Exact invers: semi-adultii au devenit adolescenti si au plecat in cautare de vata pe bat.Nu au gasit, prea preocupati de ratele-animale de companie pentru o clipa, de verdele copacilor, inca in octombrie, de evitatul paznicilor care le refuza accesul la leagane "Ca sunteti om matur" si leaganul e exclusiv, SOC, pentru cei mici...Fara vata pe bat dar cu idei: barca! Un fel de Ciresarii plecati in expeditie, la 10 ani de la varsta experientelor de acest gen, aflati la varsta experientelor de alt gen...Un fel de copii ai jocurilor pe calculator si ai comunicarii online, hotarati sa comunice si cu natura nedesenata de ultimul programel al lui Bill (doar suntem prieteni vechi, ii pot spune asa), cu cea reala. Reala, cat sa o poti atinge, chiar daca iti fuge printre degete. Sa o respiri, sa o vezi si sa treci prin ea, sa o penetrezi si sa nu te doara decat despartirea de mai tarziu. Au luat barca si barca i-a luat pe ei. Vaslitul, o necunoscuta. Vasla, deloc prietena. Apa, deloc profunda, k altfel, boala secolului, stressul, ar fi pus stapanire pe semi-curajosii-semi-adolescenti. Asa, era doar o joaca. Una permisa. O joaca prin ploaia stropilor unei fantani arteziene, pe sub podurile unei Venetii visate, pe sub salciile plangatoare. Asa ca a venit si randul lui Eminescu. El lipsea. Poezia recitata pe doua voci a mai calmat din valuri. Sau a nascut altele mai line. A aparut si tehnica. Fotografii, care nu au nevoie de niciun retus in niciun photoshop. Si bucuria zambetului real, rar in lumea maturilor care nu au voie in leagane...Poate doar intr-un hamac, produs al unei imaginatii mai putin scoase din povesti, dar de poveste.