Nu cresc ciulini

Este o planta putin dezirabila, dar des intalnita pe orice maidan din Bucuresti, maidan scapat de furia constructiilor. Si daca a scapat pana acum, are toate sansele sa scape inca o buna bucata de vreme din motive de criza. Deci ciulinii nu sunt distrusi de criza. Ce si cine mai scapa? Se salveaza turismul autohton cu tichete, publicitatea pe internet pentru ca, din lipsa de resurse, timpul se mai poate pierde doar asa, navigand in gol, controlorii de bilete din Moldova (care vor prinde multi necinstiti si asa isi vor face norma si isi vor lua salariile), vanzatorii de loz in plic si cei de alcool nedistilat, pentru pacalit amarul. Daca nu merge cu alcool, se poate incerca si un ceai de maracine sau de urzica. Totul e sa intepe, sa starneasca o reactie, sa nu lase amorteala sa puna stapanire pe nimeni si nimic. Ciulinii sunt tocmai buni pentru a trezi din somnul de frumusete, vecie sau lenevie. Nici macar "criza-din-gura-tuturor" nu-i poate scoate din pepeni...sau radacini!

Misterul cifrelor

Matematica e un mister pentru cei care au ales umanul...pana la capat! Si nu din iubire de semeni, ci pentru ca cifrele nu ieseau din abstractul lor. Filozofia avea mereu un "de ce", franceza un Balzac, culmea realist si un autor je m'enfichist care sa nu tina cont de reguli, o gramatica plina de reguli si exceptii, istoria o poveste, spaniola era o alternativa la engleza tuturor si un mod de viata pentru cei mai aficionati, como yo, romana, a, da, materia aceea pe care o studiau toti, unii cu vointa, altii prin cerinta, putini prin credinta...Asa ca, da sa dam Cezarului ce trebuie si sa denuntam teroarea cifrelor, mai ales pe timp de criza. Ce afaceri sunt de succes pe timp de criza? Cine castiga si cati, multi pierd? Unde sa emigram? Cat de cu plecaciune sa fim pe timp de criza? La cate sa renuntam? Dintr-o infinitate de x+1, la cate putem sa spunem nu? Pentru ca asa vrea Maria-Sa Criza! Optimisti si pesimisti spun ca va dura intre 1 si 3 ani, adica 365 de zile inmultit cu equis horas ca sa ajungem la o suma. O suma de "pas", de "mai tarziu", de "poate altadata". Ei bine, nu, pentru ca exista si varianta umanului!

Magazinul de cartier

Avem super si hyper marketuri. Experimentatii altor zari au spus ca este sfarsitul micilor magazine de la coltul strazii, unde gaseai 3 feluri de biscuiti, apa minerala, detergent si ciocolata cu E-uri. Inca nu s-au inchis toate. Hypermarketurile care depersonalizeaza au insa un avantaj. De cele mai multe ori coada interminabila de la casa enerveaza atat de mult, incat reusesti sa te distantezi de conversatia din jur. Nu mai vezi chipuri, nu mai auzi un limbaj presarat de agramaticalitati, nu mai vezi lista nesfarsita a clientului din fata nehotarat. La supermarket cosul de goleste in fata casierei robot, intinzi cardul sau banii si nu mai esti obligat sa o intrebi "ce face ala micu' ". La magazinul din colt, dintr-o minima politete, trebuie sa scoti castile din urechi si sa zambesti frumos in timp ce ii spui vanzatoarei ce vrei. Mai grav e daca trebuie sa asculti ce vrea persoana care a intrat, din pacate, inaintea ta. La pinta de la chica me dejo....avem o tanara de vreo 30 de ani cu codite de negresa, cu buzele in doua nuante, roz si maro...k de... fara creion nu se poate, cu sanii peste decolteu si cu doua kile de aur peste sani, cu o cruciulita cat un crucifix scos la plimbare in zilele de sarbatoare, cizme de lac si minijupa. Ca fusta scurta nu-i pot spune in acest caz. Pitzipoanca wanna be, e stilata si informata. Arata cu dejtul cu unghia lacuita si desenata cu floricele, spre o sticluta. Vreau si Cocolino. Roz sau verde vine intrebarea prompt. De care-i mai bun, ca nu-i problema. Si totu' bine acasa? Daaaaa. Am pus masina de spalat, masina de spalat vase, termin in juma' de ora. Si mai da-mi si de aia si de aia. Si ce mai vroiam? Cat se scobeste in cutia craniana, ii suna telefonul. Evident, manele. Desi ma grabeam, spectacolul merita. Nu prin inedit. Ci pentru ca era o dovada ca ele chiar exista. Si fac cumparaturi, si stiu ca e nevoie de detergent bun si de masina de spalat, nu asa oricum...Atunci cand cineva imi vorbea de uniforma romanilor plecati la munca pe alte meleaguri, cu tricouri fara maneci, (barbatii) si cu lantu' de gat, pardon la gat...ma gandeam ca e o mica exagerare. Gresit. Uitasem insa de specimenele similare care isi fac veacul pe aici. Noroc cu magazinul din colt. Acolo chiar gasesti de toate de vanzare!

Descriptio...

Daca in prag de seara eram sincera si vorbeam despre sadism, dis-de-dimineata, cand se crapa de 12, am preluat o idee de la Di si am transformat-o intr-un nou exercitiu de sinceritate. Desi ar trebui sa nu exagerez!



SUNT:pesimista pana in maduva oaselor, introvertita, organizata si rea

AŞ VREA: sa se inventeze teleportarea

PĂSTREZ:foarte multe amintiri

MI-AŞ FI DORIT: sa stiu ce am fost in alta viata

NU ÎMI PLACE:laptele

MĂ TEM: de spatii inchise, la propriu si la figurat

AUD: numai ce vreau eu

ÎMI PARE RĂU: de timpul pierdut

ÎMI PLAC: cainii, scoicile si marea

NU SUNT: unde ar trebui

DANSEZ: pe ritm de samba de 2 ori pe saptamana

NICIODATĂ: nu spun niciodata

RAR: accept compromisurile

PLÂNG: la nervi

NU SUNT ÎNTOTDEAUNA: punctuala

NU ÎMI PLACE DE MINE: cand ii dezamagesc pe ceilalti

SUNT CONFUZĂ: daca ploua

AM NEVOIE: de muuulta ciocolata

AR TREBUI: sa pot lua decizii

Sadism in prag de seara

Suntem sadici. Pentru ca se poate. Pentru ca e simplu. Pentru ca toti avem puncte slabe pe care ceilalti le pot exploata. Unii, mai ...experimentati...stiu sa le ascunda. Altii, mai sinceri (ghinion)...sunt limpezi ca gheata fara mizerii. Dar toti avem un punct de sadism care poate sa ajunga sa raneasca. N-as vrea sa amintesc de proverbul bine stiut "Sa moara si capra vecinului". Sau de zicerea "Decat sa planga mama, mai bine sa planga ma-sa". Sau de sagetile aruncate dintr-o tolba prea plina, zilnic, de fiecare dintre noi. Le mal pour le gout du mal. Are o savoare speciala, lasa un gust amar, dar nu te poti hrani numai cu dulce. Provoaca diabet, si diabetul se trateaza greu...Mai sunt si alte boli care se trateaza la fel de greu, dar se trateaza. Nu putine sunt dependentele care ucid. Important este insa si ce anume ucid. Sadismul ucide, traversand un drum cu pasi destul de repezi, entuziasmul. Si daca entuziasm nu mai e, nimic nu e. Decat o seara cu sageti in minus, in tolba!

Dupa 20 de ani...

In niciun caz nu vreau sa-l citez pe Dumas, cand pe noptiera ma asteapta o carte de-a lui Beigbeder. Nu au nimic in comun. Problema e ca ea ma asteapta, in timp ce eu "stau pe net". Am facut un scurt sondaj printre colegii de serviciu cu varste cuprinse intre 20 si 35 de ani iar concluzia a fost urmatoarea: prima miscare in momentul in care intra pe usa este sa aprinda calculatorul. Abia mai apoi isi dau jos paltonul imbibat cu fulgi de zapada. De cativa ani buni messengerul este o modalitate de comunicare folosita chiar mai des decat telefonul. Mai nou, blogul este gazda unor conversatii care s-ar fi putut purta si live. Barfa la o cafea a fost inlocuita de chat-ul zilnic, baietii(si aici nu e vorba de discriminare-o spune o fosta jucatoare de Fifa) prefera sa se joace in retea ultimul game cu impuscaturi si "strategii", decat sa iasa la o bere. Fetele dau copy-paste conversatiilor de pe mess mai ...promitatoare si le trimit prietenelor, in speranta unor lamuriri suplimentare. Baieti si fete prefera sa socializeze pe net, sa analizeze poze pe hi5 in loc sa analizeze "la fata locului". Ore si ore de privit in monitor, de tastat, de "linkuit", de "chatuit", de "messuit". Imi cer scuze pentru licentele lipsa. Unde ne vom gasi peste 20 de ani? Fie laptopurile cat acul de gamalie vor fi aruncate la cosul de gunoi (putin probabil), fie vom fi niste mici robotei. Pentru mancare, apasati tasta 1. Pentru apa, apasati CTRL w. Pentru sex, CTRL+SHIFT a, pentru zambete fortate, CTRL ALT DELETE.

Paduri ce-ar fi putut sa fie...

Padurile s-au dus, scrum s-au facut sau cabane, sau mese decorative. Gheata s-a dus. Apa s-a varsat. Nu mai avem dinozauri decat in politica. Nici macar porumbei nu mai sunt (ca doar s-a dus si era romantismului). Dispar si papagalii. Nu de tot, din pacate. Doar cei din padurile tropicale, ceilalti impanzesc lumea. Crocodilii se transforma in posete cumparate de alti crocodili. Elefantii devin bibelou, iar rasul este ocrotit de lege. Sa radem, deci!

Despre idoli cu chip de lut

Sunt mai multe feluri de idoli. De fapt nu asupra celor cu chip de lut vreau sa ma opresc, pentru ca ei se topesc, ard si dispar. Vreau sa ma opresc la idolii cu statui de bronz in fata stadioanelor. Despre cei care merita, despre cei care au reusit sa-mi aprinda dorinta de a castiga. Despre forta si carsima. Despre profesionalism si vointa. Despre puterea de a se ridica, atunci cand sunt la pamant. Despre cei care stiu sa planga atunci cand sunt in avantaj. Despre semnul victoriei facut cu moderatie si despre capacitatea de a se razbuna pe un adversar care nu stie ce e fair-play-ul. Despre Gabriel Omar Batistuta. Pentru ca trebuia.

Hay dioses que no valen la pena. Que desaparecen poco despues de haber sido apercibidos. No es de ellos de quien quiero hablar. Quiero detenerme un momento para hablar de los dioses de verdad, que tienen estatuas frente a los estadios. De los que lograron despertar dentro de mi el deseo de ganar. De la fuerza y el carisma, del talento y el trabajo. Del profesionalismo y la voluntad. Del poder de levantarse cuando estan en el suelo. De los que saben llorar cuando estan en ventaja. De los que viven la victoria con moderacion y de los que tienen la capacidad de vengarse de un adversario que no sabe lo que significa el “fair-play”. De Gabriel Omar Batistuta. Porque se lo debia.

Fus orar

Incerc sa accept faptul ca atunci cand ma trezesc in Romania este ora 10, iar pe alte taramuri e noapte, amiaza, sau doar o dimineata intarziata. Este cel mai mic rau, insa. Mai grav este ca in tara lu' Papura-Voda, nici macar Papura insusi nu mai domneste. El a fost inlocuit de alti domnitori in functie de locul de sub soare in care ne aflam. Daca de exemplu si din nefericire ne-am afla la Brasov in apropiere de vreo casa de schimb valutar, domnitor ar putea deveni un hot la drumul mare, cu un pistol de calibru mic, daca ne-am afla in comuna Ganeasa din judetul Olt, domnitor ar fi uleiul sau gazul, in functie de circumstante. Adica, daca nu merge sa cumperi votul cu ulei, faina sau un kil de zahar, poate merge cu un pistol cu gaz. Asa, pentru a fi mai convingator. Daca ne gasim in Bucuresti, waw, ce de domnitori! De la paznicul ad-hoc din parcare, la controlorul RATB care ii ocoleste pe cei mai inchisi la culoare (cata discriminare), la politistul in trafic care dirijeaza si ne dirijeaza intr-un ritm propriu doar lui, la functionarul de la primarie responsabil cu avize de tot felul, la medicul de la ambulanta mereu in intarziere (din cauza politistului din trafic, evident). Dar sa nu-i uitam pe domnitorii strazii, sau ai buevardelor mai bine-zis, pentru ca o linie demonstreaza mereu cat sunt de bazati (pana intra in vreun stalp, ce ii incomoda), sau pe detinatorii adevarului absolut de la tv, care ii comenteaza pe toti ceilalti domnitori (au si ei felia lor). Mai stiti si altii?

Preocupari...lingvistice

Dupa ce am vorbit despre fotbal, sa trecem la alte preocupari la fel de intelectuale, si anume telenovelele. Am o problema cu o productie difuzata, realizata(nu stiu exact) pe trustul antenistic, si anume "Fiicele marinarului". Si nu, nu este vorba de o trimitere la Basescu, mult stimat de trustul in chestiune, ci de o telenovela construita in pur stil romanesc. Adica prost, de mantuiala. Le trimite pe tinerele sperante (a se citi actrite) sa filmeze in Barcelona si prin alte locuri, iar una se presupune ca e marocanca, alta born and raise in Spain. Si familia acesteia din urma la fel. Iar spaniola folosita e mai proasta decat a capsunarilor obositi dupa o saptamana de stat pe acele taramuri. Nu exista nici macar acord intre substantiv si adjectiv, nu mai vorbesc de accent sau alte lucruri sfinte! Dar avem productie de anvergura! Una mierda!

Despre viciu, dependente si coincidente

Cand pronunti cuvantul "viciu", imaginea relationata cu el este fie un pahar de..., fie o substanta alba, interzisa, fie un pachet de tigari cu desene oribile, fie o ruleta...Mai sunt si altfel de vicii. Mai grav e cu dependenta. Pentru ca aici gama e si mai variata. Dependenta de ciocolata e tratabila, altele nu. Dependenta de calatorii e absolut necesara, dependenta de munca e obligatorie, dependenta de afectiune era inscrisa si ea intr-o piramida inversata. Coincidentele intra intr-o alta categorie. Se presupune ca e vorba de hazard. In general insa tot la dependente se reduc, pentru ca relationarile trimit la crearea unei stari de spirit in care totul e coincidenta, sau deja-vu, sau semn.

Si complique, si joli

Apres avoir lu un certain blog d'une certaine blonde, j'eus d'un coup le besoin d'ecrire en francais. Pour parler des souvenirs d'un temps revolu. A quoi ca sert? Les souvenirs? Le besoin d'en parler? A rien, mais parfois il devient une necessite de revenir, d'analyser, de rememorer. Le resultat ne represente jamais une solution, mais il est toujours une raison pour continuer. Je m'excuse devant les anglophones, ou les autres, quoi qu'ils en soient, pour un bref instant de melancolie et je promets de revenir a mes critiques de chaque jour dans un roumain bariole d'espagnol...Il n'est pas trop complique de comprendre, il est si joli d'accepter...

Talk, show si soc

Come on! Nici nu s-a terminat bine inmormantarea, ca un jaf "sparge" news-urile si avem un nou subiect de talk, show si soc! Tocmai cand eu credeam ca ne indreptam spre ghiocei, un martisor cadou pentru amatorii de SENZATIONAL vine de la Cluj. Au spart o banca (deja casele de schimb sunt si ele martisoare). Ole!Avem despre ce vorbi, unde trimite DSNG-ul, pe cine lua la telefon in direct, ce conexiuni face, ce pune la ULTIMA ORA...Ce noroc, si la inceput de week-end...

Sa vina Martie!

Viene Marzo y todo pasa. Pasa Febrero, pasa el invierno, pasamos en la primavera. Revenind la limba romana, nu din necesitate, ci din comoditate, poate ca in Martie nu vom mai vorbi de crime, de arme disparute sau infipte in oameni care chiar meritau sa traiasca (pentru ca din astilalti avem destui). Poate ca in Martie, impreuna cu Babele mai mult sau mai putin insorite, vin si altfel de idei din care sa derive si altfel de actiuni. Poate ca in Martie nu se va mai dribla adevarul si nu se vor mai faulta jucatorii corecti. Si mai ales, poate ca in Martie gropile se vor descoperi si nu vom mai cadea in ele...

Asa e in tenis!

In cautarea timpului pierdut ma gasesc mereu si mereu reusesc sa-l pierd din nou. Muzica trecutului, filmele altei epoci si cartile marilor clasici ajuta dar nu pe deplin. Caut si gasesc si pierd si revin si plec si zambesc si rad si plang si incerc sa nu mai gandesc si mai vreau un job si un curs si un bilet de avion si le am si le folosesc si le termin. Si inca nu am terminat cu ele, deci avantaj eu. Pentru ca asa e in tenis, iar tenisul e unul din sporturile mele preferate, de privit, nu de practicat. Totusi, daca practicati sportul vietii, cu siguranta nu mai e nevoie de nimic altceva. Are multe faze de atac, de aparare, de dribling, de pase, de suturi (nu spun unde), de goluri...de spatii, de joc pasiv, de momente decisive!

Moduri de operare ale realitatii

Se poate spune ca realitatea e de mai multe feluri: cea palpabila si cea gandita. Care din ele conteaza mai mult depinde de constructie, de educatie, de temperament, de ceea ce cauti. Ce te faci insa cu realitatea palpabila cand ea nu mai poate fi gandita? Si cum sa gandesti sa prezinti o realitate ingrozitoare in urmatorii termeni: pivotul Nationalei de handbal moare, injunghiat cu un cutit in inima dupa o incaierare intr-un bar. Presa de mare angajament se duce la mama tanarului sportiv de 26 de ani mort si pune intrebarea: "Cum va simtiti? Stiti cum s-a intamplat?". Iar o fiinta disperata raspunde, fara sa perceapa realitatea palpabila, tocmai pentru ca nu-si va mai putea atinge vreodata fiul. Raspunde si plange, iar operatorul sau producatorul de live, la cerere sau nu, face zoom, sa vedem lacrima, grimasa de durere, neputinta, ireversibilitatea. OK, ne-a iesit si asta!

Dansand pe o sarma mult prea subtire

Exista trei posibilitati: sa te calce in picioare, sa-i calci in picioare sau sa o iei pe un drum ocolitor. Putini gasesc cea de-a treia cale. In prima varianta, deloc atragatoare, lasi testament mioritei laie sa te-ngroape, undeva pe aproape, in cea de-a doua, le cauti testamentul si-l folosesti pe post de hartie de prins muste ( a se citi altfel), iar pentru cea de-a treia ai nevoie de mult echilibru si de putina echilibristica.

Sub buldozer

Ceausescu vroia sa construiasca. Blocuri. Gri.Peste cadavrele caselor de mahala si ale oamenilor care intr-un fel mureau in timp ce buldozerele le daramau istoria si spatiul vital. Tovarasul nu a reusit sa distruga chiar toate cartierele periferice pentru a cladi superbele cutii de 50 mp din care auzi vaietul vecinului. Au mai ramas mici oaze de case in marea de blocuri. Intr-una din aceste oaze am auzit astazi o conversatie care m-a facut sa regret ca Intaiul fiu al tarii nu a inteles ca trebuia in primul rand sa extermine oamenii si nu casele, care nu facusera niciun rau. Oamenii in schimb erau si sunt multi iar oxigenul e pe sfarsite.

Pe strada, o persoana de sex nedefinit, cu figura de medio-homeless i se adreseaza unei fete mult prea brunete:

-Cerceii sunt de aur?

-Da, aproba etnica.

-De cate karate?

-18.

-Bravo, sa fii sanatoasa!

Mi-a atras atentia schimbul de replici. Si am privit spre domnisoara cu juma de kil de aur sub forma de cercei incolaciti si spre cea care cazuse in transa pentru ca ea nu avea cercei de juma de kil...Cat oxigen consuma fiintele astea? Ar trebui sa ma documentez inainte de a scrie...

Singura solutie...

Gresit. Nu este inca o revolutie. Nu ar servi la nimic, nici daca mor 1-2 oameni ( a se vedea cazul recent cu impuscaturi si demisii de la Ministerul de Interne...si atat), nici daca mor 100-2, 1000-2 (istoria e plina de exemple). Supravietuitorii uita repede si cauta sa-si imbunatateasca existenta constientizata brusc drept scurta. Asa ca singura solutie este evadarea. Din spatiul inchis care este Terra. Pana atunci, este utila si o mini-deplasare-evadare pana la Barna.(Am scris corect, nu va speriati, Barcelonei i se mai spune si asa). Asa ca, sa rememoram...

Interzis celor slabi

Nerecomandate celor slabi de inima. Asa ar trebui intitulate finalele disputate intre cei doi mari: Rafa Nadal si Roger Federer. Indiferent ca este vorba de Roland Garros, Wimbledon, sau Australian Open, orice turneu de grand-slam care ii are ca protagonisti pe spaniol si elvetian (si in ultima vreme ei acapareaza scena sportului alb) inseamna emotii, batai neregulate ale inimii, sperante, enervari (altfel decat cu obsecenele trimiteri la origini de la sportul si anume rege-fotbalul), si pana la urma triumf. Triumf al muncii, al daruirii, al capacitatii de concentare, al hotararii. Inseamna bucuria de a demonstra ca poti sa fii cel mai bun dar si sa-l respecti pe cel care a fost cel mai bun. Asta demonstreaza Rafael Nadal. Asta arata Roger Federer. Subiectivismul din mine apreciaza mai mult tenacitatea tenismenului mallorquin. Ii tine pumnii spaniolului de 22 de ani care strange din dinti si alearga pe tot terenul. Care joca 5 ore si niste minute lungi si apoi mai joaca 4 ore si alte minute lungi, pentru ca la final sa castige si sa-si ceara scuze ca nu i-a permis adversarului si prietenului sau, Roger Federer, sa castige cel de-al 14-lea turneu de mare slam si sa-l prinda din urma pe un alt super-jucator, Pete Sampras. Trebuie sa fii Nadal pentru a face asta. Asa ca strigatul auzit in multe colturi ale lumii, "Vamos Rafa" este pe deplin justificat. Nu poti decat sa incurajezi spiritul, atunci cand trupul a depasit deja orice bariera.

Schimbare de registru

Mi s-a sugerat sa fiu optimista. Deocamdata pas possible, dar incerc sa schimb registrul si sa va prezint 3 fiinte care m-au cunoscut asa cum sunt in realitate. Fac o mica pauza si nu scriu inca episodul urmator cutremurului. Ma opresc, de data asta in scris la Dalma, Karina si Zorro. Beau niste Blanc Pescador (vin alb sec, produs in Girona), pentru ca ajuta. Acum, knd Dalma si Kari nu mai sunt. Voi reveni la politica si la orasul meu real si gri precum si la cel ideal si alb, dupa aceasta oprire in lumea celor sinceri-fara disimulare, celor buni-fara rezerve, celor leali-fara discutie. In lumea care nu dezamageste (niciodata), pentru ca nu-ti inseala asteptarile, in lumea celor care nu cer nimic, decat prezenta ta, intr-o lume care se termina mult prea repede. De data asta nu cunoscatorii stiu de ce, ci iubitorii stiu de ce. Dalma priveste lucrurile altfel dupa 12 ani pe un pamant pe care-l stim cu totii. Acum ea cunoaste si cealalta varianta. Karina in schimb a cunoscut mult prea repede si nedrept aceasta a doua varianta. Zorro zoreste vesel iarna pentru a se juca in curte. Deocamdata roade mana stapanei si sclavei in acelasi timp si iubeste biscuitii. Cu el am inteles de ce cred in reincarnare. Kari si Zorro. Kari sau Zorro. Kari...Zorro. Iar Dalma ne priveste pe toti si ne iubeste ca in prima zi in care am gasit-o cu lesa legata de clanta unei usi ce i-a fost mereu deschisa. In fond doar ei merita timpul si spatiul si sentimentele ce le unesc.