Am fost la teatru zilele acestea. Mai întâi la un festival de teatru şcolar, unde cei mai buni au pierdut pentru că, probabil, juriul a considerat că trebuie să înveţe de mici că nu mereu talentul contează, mai sunt şi alte criterii. Locul I a revenit unei piese despre un emigrant român, ajuns cu mama în Spania, părăsit de tată, plecat să lucreze în Anglia (normal, ce altceva ar putea face un român, din Transilvania, se subliniază Transilvania, că parcă e stat în stat). Acolo, adolescentul, inhibat, lipsit de dragostea propriului părinte, se ataşează de tatăl unui coleg. Acesta, ignorant, cum altfel, ştie despre România că Hagi, Nadia şi Ceauşescu. Măcar de o introducea şi pe Simona, dar probabil ar fi fost prea mult... Victimă a anturajului, adolescentul român ajunge la poliţie pentru că transportase droguri. În rezumat: şablonul emigrantului trist, singur, abandonat, slab de înger, provenit dintr-o ţară considerată fără valori actuale, cu vagi reminiscenţe ale unor sportivi de anvergură, plus un dictator şi ceva vampiri. Atât. Suficient pentru locul I. Ah, da, mai era o scenă în care se trăgea nişte cocaină pe nas, în mod educativ, mais bon, passons....
Cu gust amar, am mers mai departe, şi am picat la o comedie, adaptare după Cehov. De data aceasta cu actori adulţi, talentaţi şi implicaţi. Se întâmpla la Clubul Ţăranului, unde un public pestriţ, de la copii (cuminţi), la pensionari entuziaşti, s-a bucurat timp de o oră de reprezentaţia Companiei de Teatru Cristi Toma. “Cerere în căsătorie” durează doar o oră, pentru că, ne-a spus chiar actorul şi producătorul Cristi Toma, oamenii nu mai au răbdare. Şi are dreptate. Cehov rămâne actual, iar adaptarea este una reuşită. Trei personaje cu har. Un tată care îşi vrea fiica măritată, o fiică de se vrea femeie căsătorită şi un el conştient că aşteptând să-i cadă marea dragoste sau o femeie ideală, nu se mai însoară niciodată. Aşa că trece la treabă şi merge în peţit. Numai că până la propunerea oficială adresată fetei-gospodină, ajung să se certe de la un petic de pământ, numit sugestiv Poiana Boilor. Al cui să fie? Ce familie îl deţine şi de când? Nu se lămuresc iar peţitorul este scos în şuturi. Rechemat după ce tânăra îi află intenţiile, nu are nici de data aceasta prea mult succes, din pricina unui câine de vânătoare. Ugadai şi Okatai sunt două patrupede socotite de stăpâni, fiecare, drept cel mai bun din ţinut. Şi uite aşa, curge votca (măcar nu e cocaină...) până spre final. Pe care îl aflaţi dacă mergeţi să vedeţi piesa... Sau îl citiţi pe Cehov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu