
E foarte usor sa-l pierzi; dureaza o clipa si de la stapanirea de sine din alte vremuri, poti deveni o marioneta in mainile destinului. Sau chiar ale tale, daca nu ai invatat cum sa manuiesti corect sforile. Si marioneta se misca haotic, vizand doar finalul, nu si timpii intermediari. Nu si aplauzele sau fluieraturile de dupa. Conteaza momentul, scena, scenariul, niciodata felul in care este primita de public piesa. Intr-o prima faza. In cea de-a doua, se instaleaza nesiguranta: daca scenariul e prost scris, daca regizorul se inseala? Daca actorii nu au inteles mesajul? Daca il pun prost in practica? Daca piesa nu merita? Daca biletul e prea scump? Daca decorurile sunt nepotrivite? Si daca echilibrul intre scena, regizor, actori, text se pierde? Ce ramane? O intentie? O incercare? Un risc asumat...