
Si lung. Si incorect. Titlul. De fapt "unde e sperantele", dar m-a durut sufletul, m-a durut si mana sa scriu cu "este multe" chiar din titlu. Pe sarbi nu i-a mai durut nimic. Nada de nada, rien de rien. Si dat fiind ca erau in deplinatatea fortelor nu au ezitat sa marcheze. De cate ori a fost nevoie si voie pentru a castiga. Si voie le-au dat, har Domnului, tricolorii...Nu i-au deranjat decat vreo 10 minute, dupa pauza. Repede le-au taiat elanul sarbii. Si elanul si macaroana si picioarele. Si nu s-a mai legat nimic. Decat jandarmii s-au legat de suporterii sarbi care au rupt si ei un scaun-doua. 250 de fapt. Dar asta e alta poveste, cu alte personaje. Personajul principal, din prima poveste, Adi Mutu, a fost orbit de propria-i stralucire de Briliant si nu a vazut poarta. Dorel a vazut poarta. De doua ori. Aceesi poarta din pacate, si in reprize diferite. Restul au iesit in evidenta prin lipsa. Sau ar fi iesit in evidenta daca ar fi lipsit? Inca nu m-am decis. Nici antrenorul, incrancenatul Piti cred ca nu s-a hotarat. Sa semneze, sa nu semneze? Mai bine o da anonima! Ca intreaga echipa de altfel!