In loc de madeleinele lui Proust: scotch. In loc de echilibru...echilibristica... in loc de Franta, un minunat cartier poluat bucurestean. Si iarna si zapezi murdare si nimic nu conteaza. Proust avea dreptate: gustul trezeste memoria! Si cum o mai trezeste! Brusc la o realitate care amortise; care se vroia dusa si nu se ducea; si era real si tremura in paharul prea plin, macar pentru o seara. Se va goli, se va varsa, dar gustul ramane si reapare la fiecare inghititura dulce-amara, precum realitatea mea! Daca acceptam in vino veritas la 13 grade, alcool, nu temperatura, la 40, tot grade, que passe-t-il? Cum s-ar numi acel adevar?
Keep walking...singurul indemn care poate fi acceptat. Singurul adevar pentru care merita luptat. Iar mahmureala trece printr-o vorba mult mai autohtona: cui pe cui se scoate! Asa ca pastram si cuiul si dorul si gustul si amintirea si madeleina lichida...
Cum la mine functioneaza tocmai invers! adica madeleinele alea nu imi aduc aminte decat de banalitati sau, mai rau, de uratzenii.
RăspundețiȘtergereinteleg de aci ca: uitarea nu se trateaza. ilya toujours quelque chose ...care, in fine te face sa iti amintesti...
mai inteleg ca depresia se trateaza cu whisky. (la o adik cred ca merge si lavanda mea din baie). din aproaae in aproape cred ca as putea face si eu o intreaga postare din ce am de comentat. dar je suis tres fatiguee right now si incurc limbile. culmea, nu e dupa whisky ci dupa ceai verde si o tortilla amortita...acum privind initnte asteptam lucruri bune..
1. Depresia nu se trateaza cu whisky, bautura doar agraveaza, nu vindeca nimic.
RăspundețiȘtergere2.Momentele frumoase se stropesc cu whisky, sampanie, vin sec etc.
3. Chiar si ceai verde.
4.Privim inainte.
dar uitarea?
RăspundețiȘtergereDin experienta mea de pana acum, fara a generaliza, ea vine doar cand ceea ce trebui uitat nu a contat; dc a avut o oaresce importanta, sorry, the case is never closed...
RăspundețiȘtergere