Amar-Al sau scena unei nopti de iarna

Cortina cade si publicul se bucura. Spectatorii pot merge acasa pentru a dezbate ultima scena. Ramane o voce undeva in fundal si un zambet fals cu sclipiri rautacioase. Sa fie vocea, sa fie sampania, sa fie luminile? Sa fie puterea unui cantec, plagiat de la AMARAL. Sa fie ochii tai verzi SF? Sa fie sau au fost...Sa fie sau au fost? Ultima scena e cea care ramane. Trec bucuriile, rasetele, temerile, nelinistile, noptile, drumurile. Trec si ramane gustul ultimei scene. Ramane? Il omori cu cafea, parfum, ciocolata, alt parfum, alta privire. Il omori? Il trivializezi cu alte zambete, alte tresariri, alte culori. Il strivesti sub pantoful cu toc inalt, asa cum a cerut. A cerut? Revezi ultima scena si uiti prezentarea actorilor. Uiti actele si periplul. Uiti ca nu trebuia sa uiti. Si crezi ca a trebui e un verb inutil. E un miraj, un scenarist prost s-a jucat pe o hartie de mana a doua si a pus in scena intr-un teatru obscur o poveste trecatoare. Trecatoare? Se topeste zapada, cade alta. Se transforma in mocirla si iti murdareste pantofii cu toc. Te murdareste? La iesirea din teatru, zapada orbeste spectatorii pasivi si ii face sa-si doreasca retragerea in casa, in siguranta, la caldura. E cald? E iarna si gustul ingheata, precum vorbele de la final. Final?

Muza din LaMuse

Dupa mai multe episoade cu "Case closed", dat fiind ca filmul nu era "Tanar si nelinistit"-greseala de orientare-nelinistea e si ea o calitate pe care multi nu o au-, serialul se termina totusi. Se taie, fara generic, fara rol, fara "Thanks to our special guest", fara "Acest film a fost inspirat dupa un caz real". Comediile se uita repede. De obicei "Titanicul" ia Oscaruri sau vreun film despre zbaterile eurilor multiple cu orientari neclare, in curs de definire. Comediile sunt utile pe moment, te scot din valtoarea de fiecare zi, sau din rutina de fiecare zi, sau din depresia de fiecare zi. Apoi se uita, oricate episoade ar fi avut. Nimic nu ramane. Cate un frame se trezeste intr-un magazin aglomerat si cam atat. E ucis de celelalte 23 care se grabesc sa apara, dispara, converteasca, si sa fie convertite. La Muse ar putea fi titlul unui film. Si surpriza sa apara la final, ca in filmele politiste, nu in comedii: sa fie de gen masculin. Si dupa ce o descoperi, ca pe criminal, moare. Fara zbateri, fara intrebari, fara sa-i pese. Moare. Dar scriitorul dupa ce-si ucide muza, scuzati scenaristul, dupa ce-si ucide eroul, moare si el putin. Cum insa nimeni nu mai citeste in ziua de azi, va avea ocazia sa testeze si alti eroi, la cererea publicului! Sau a sa personala!

AADD

De la ADvertising, in dublu rol, reclama vietii. In plin roman francez, in centrul vechi si nou al unui Bucuresti care nu se dezice. De la ADD, o adaugire nedorita, necautata, dar de care te lovesti pe culoarul stramt cu pereti in paragina si polei pe asfaltul gaurit. De la initialele a patru blonde aflate in cautarea pierderii timpului. Si l-au gasit, in contemporaneitatea unui mojito prost executat dar cu talent si flacari sclipitoare in blitz-uri plictisite si ele. De la primul A cu luciu roz si sclipiri verzi in piele de leopard ce se cere mentinuta tanara prin orice tertip adolescentin. De la un al doilea A cu ochii pe ceas si pe dansatorii cu parul lung si miscari de portoricani de la mama lor. De la primul D care stie sa puna punctul pe i si nu se teme de schimbari majore. De la un al doilea D vesel, fara temeri, sovaieli si inhibitii. AADD, DDAA, in orice ordine, rezultatul este "le meme". Se citeste printre randuri sau in sclipiri. Sau in taceri sau in miscarile din fata unei scene cu martori care nu stiu la ce asista. Nu au inteles ca advertisingul e doar manipulare. Nu stiu sa o combata, o inghit si atat. Inghititura amara sau dulce, cu umbrelute si culori, prea putin conteaza pentru ca lupta e pierduta din start, putini intelegand necesitatea ei.