
Exista, se cere, nu se cuvine oricui. Concluzia rasfatatei de moment a sortii, care intelege ca apare rar dar dureaza mult, se pierde in timp si se recucereste printr-o sclipire. De inteligenta dura, cu priviri in tine si nu prin tine. Cu spatii necunoscute si cu timp uitat. Cu pasi care nu se simt, pentru ca nu ating pamantul, cu valuri care nu se sparg, pentru ca nu au tarm (in traducere libera, limita). Cu restaurante aflate la inchidere si cu ploaie care bate pe acoperis si nu o aude nimeni, se observa totusi asfaltul ud...Si cu revelatii: fara timp, fara spatiu, cu multe cuvinte, fara ploaie, dar uda!