Prajitura sau naufragiu?

Tarta cu visine sau tort de ciocolata? Contrar aparentelor, preferintele culinare sunt ultima problema care ar conta...Si totusi, de ce tarta...moale, pufoasa, cu fructe timide si sirop pierdut prin aluatul batut, in loc de glazura crocanta de ciocolata, peste o crema racoroasa si un blat inmiresmat? Pentru ca gusturile nu se discuta! Ar fi raspunsul imediat, logic, desi devenit cliseu. Unii vor jazz, altii rock, latino, dance sau folk...ar mai fi si alte genuri, dar tastatura se incapataneaza sa nu scrie manea de exemplu...Unii vor masini sport, altii limuzine, o casa la etajul 43 sau una pe pamant, unii triseaza, altii se doresc cinstiti. In sfarsit, aleg pe post de "pet", un caine, un pisoi sau chiar...un hamster. Iar de la tarta la tort, diferentele sunt mari si sesizate de mai toate simturile. Tot asa, unii vor prajitura, altii prefera naufragiul. Pe o insula pustie sau pustiita, cu palmieri sau canibali, orice este posibil. Chiar orice? Intre dulcele prajiturii si apa sarata a marii, unde s-ar gasi si insulita, nu toti ar alege la fel. Dar toti s-ar imbata cu apa rece. Macar pentru o zi?

Cand timpul isi bate joc

Se presupune ca timpul vindeca si schimba si inchide. Doar ceea ce e la suprafata. Ceea ce conteaza cu adevarat nici nu vindeca, nici nu ajuta spre trimitere in uitare, nici nu inchide. Daca timpul schimba ceva, inseamna ca acel ceva nu a contat. Ce simplu e sa intelegi! Nu-i vorba de o lege a economiei, a cererii si a ofertei, ci una mult mai complexa, mai greu de acceptat, a ofertei prin cerere! Nu vindeca pentru ca nimic nu e ranit, lovit, bolnav, nu te face sa uiti, pentru ca nu e nimic urat, pentru a-l inchide in interiorul tau si a arunca cheia. Uitam non-stop pentru ca sunt detalii nesemnificative, chiar daca sunt detalii care au tinut cat anii, si pastram clipele, care au fost ani de fapt. Asa ca timpul isi bate joc, si isi rade in barba. De orgolii, de iluzii, de sperante si de realitati. Mai ales de realitati. De cele pe care vrei sa le pastrezi, de cele pe care vrei sa le arunci la gunoi, nu rade, ci le recicleaza, poate le cauti mai tarziu! Si nu le cauti. On ne recherche que le temps perdu et on ne trouve que le temps present. Pentru ca de fapt timpul iti ofera victorii sub forma de infrangeri...Sa vedem daca intelegi...

A inceput scoala!

Cu multe flori si cu tricouri de ultima generatie, asortate la telefoane de ultima tehnologie cu filmulete din vacanta tocmai incheiata! A inceput scoala cu zambete reale sau un pic fortate, pentru ca trebuie sa para bucurosi de revederi. De toate revederile. A inceput scoala cu rechizite colorate, manuale alternative si pe alocuri, uniforme detestate. Cu autobuse aglomerate, cu profesorii in plin protest, cu elevi in plin proces de intelegere a unui Bacalaureat adaptat nevoilor, cica! Dar si cu scoli darapanate, pe langa drumuri desfundate, intr-un cotlon de tara prafuit. Cu elevi fara telefoane si filmulete, fara calculatoare si fara manuale. Cu elevi pentru care Bac-ul, de orice tip, constituie o nebuloasa. Poate doar florile sa ramana numitorul comun...

11.09.09

Nu dupa 20 de ani. Ci dupa 8. O data care poate a marcat oamenii si omenirea cam in aceeasi masura ca un razboi cu milioane de morti. Din cauza celor care au fost si care vor sa mai fie. De cealalta parte a baricadei. De ce a fost nevoie sa se bucure televiziunile de o asemenea audienta? De ce cu totii am inghitit imaginea muribunda a cladirilor emblema ale americanilor? De ce am crezut eu ca mama se uita la un reality show de proasta calitate cand am intrat in casa iar televizorul parea o cutie scoasa dintr-un film prost care difuza imagini greu de acceptat? De ce sa zboare oameni pe ferestre cand am putea zbura cu skyjet-ul intr-o sarbatoare a naturii si nu intr-una a mortii? De ce sa arda pe rugul inchizitiei contemporane, cand ar fi putut pur si simplu sa arda demonii mult prea sus-pusi si sa se gratieze secretarele neavizate si functionarii prinsi in rutina lor si neanuntati? Ce mai conteaza de ce? S-au facut slujbe de comemorare si gata. Telefonul a sunat atunci pentru a da vestile proaste, telefonul suna si acum, cu alte scopuri, alte probleme, mai putin socante, mai personale, pentru cei dintr-o alta parte a globului. Ce s-a schimbat? Ce am castigat in acesti 8 ani? Cati au mai sarit pe ferestrele in flacarile aprinse de altii? Ce s-a lamurit? Cui ii mai pasa? File-urile curg, povestile se readuc in prim-plan pentru o zi...Ce a ramas? 12.09. din orice an va insemna deja uitarea.

Sansa noi, malchance ei?

Sistemul "capra vecinului" sau a tarii prietene-surate intr-ale francofoniei s-a pus in aplicare. Noi stam acasa, ei mai incearca, dar poate se impiedica. Dat fiind ca noi si ei nu suntem tocmai "amis" in ale fotbalului, daca tragea Surdu o nuanta mai bine, poate ca si cocosii mancau seminte sau fistic in fata televizorului la Mondiale. Oricum, a reusit Razvan Lucescu sa-i aseze in teren, suficient de bine cat sa-i enervam pe cei 70.000 de spectatori de pe Stade de France. Si asta in conditiile in care comentatorii nostri anuntau schimbare la francezi-Ribery...si la romani, intra Gigel Bucur. Pacat de ROMAN, ca nu a marcat dupa acel dribling, invatau si ei termenul roman, in loc de tzigan...Asa, noi cu sansa egalului care duce nulle part, ei cu la malchance, tot a egalului, care ii duce, poate, la baraj. Pe care poate il pierd, cu ajutorul vreunui Rudonja de pe alte meleguri!